1 Decembrie – Dorințe pentru România

comment 1
GȂNDURI

1 Decembrie – Dorințe pentru România

După Revoluție, 1 decembrie a devenit ziua națională a României. Toți românii din țară și de afară sărbătoresc Ziua Marii Uniri. Ziua când Transilvania, Basarabia*, Bucovina și Țara Românească s-au unit în 1918. Cu această ocazie se pot vedea artificii și parade militare, mai ales în București și Alba Iulia.

*Basarabia a fost pierdută după al Doilea Război Mondial și a devenit Republica Moldova

Ziua de 1 decembrie are o conotație istorică și politică importantă, dar nu aceasta este menirea acestui articol. Scopul meu nu este acela de a scrie un discurs politic. Nici acela de a rescrie „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, bine cunoscuta poezie a lui Eminescu. Nu. Doresc doar să împărtășesc cu voi câteva din gândurile și dorințele mele în ceea ce privește viitorul României.

Dorințe pentru viitorul României

M-aș bucura dacă România ar fi mai puțin cunoscută pentru furt, corupție sau sărăcie.

Ar fi grozav dacă s-ar găsi o modalitate pentru ca românii să nu mai poarte mereu pe umeri grija zilei de mâine. Dacă ar putea avea posibilitatea să se concentreze și pe alte aspecte decât cele financiare legate de asigurarea nevoilor bazice – mâncare, casă, îmbrăcăminte, educație. Ar fi grozav dacă lumea ar putea să își poarte de grijă mai ușor. Și să fie mai puțin stresată în privința viitorului apropiat.

Îi doresc României să aibă o clasă medie (nu la limita sărăciei) cât mai mare. Cu oameni care să se bucure de viață. O Românie cu oameni senini care își permit să practice activități plăcute pentru satisfacția lor personală. Nu doar să muncească pentru supraviețuire.

Mi-ar face mare plăcere ca România să devină cunoscută pentru oamenii ei și invențiile sau creațiile lor frumoase. Pentru evenimentele ei tipice, pentru locurile frumoase și îngrijite.

Îmi doresc mult ca românii să se concentreze mai mult pe dezvoltarea personală interioară și mai puțin pe aparența fizică și acumularea de bunuri materiale. Ar fi grozav dacă s-ar pune mai puțin în valoare programele TV cu vedete refăcute și voci transformate sau cu un nivel de inteligență scăzut. Ar fi bine dacă s-ar pune mai mult accentul și am vedea, auzi, citi mai mult despre oameni cu valori sănătoase și proiecte interesante, ca cei prezentați aici de exemplu.

Continuarea listei de dorințe

Ar fi un mare progres dacă infrastructura în România s-ar îmbunătăți. E incredibil că în 2018 nu avem încă o autostradă adevărată sau tangențiale care să ne permită să evităm traficul din centrul orașului. Nici linii de tren cu viteză mare care să ne permită să străbatem distanțe mari într-un timp decent nu avem. Cum să vizităm locurile frumoase ca acestea de exemplu și să le recomandăm și altora dacă durează o veșnicie să ajungem până la ele?!

Îmi doresc ca în anii ce vin să se investească mai mult în economia și industria locală. Ar fi bine dacă întreprinderi ca Farmec, Elmiplant, Aqua Carpatica, Dorna, Altex, FlancoRhea Costa, Adrian Oianu, Malvensky, Colours Of My Life, Marie Nouvelle, Soleta, Lacerta, Vinvest, Art & Craft și produsele sau servicille românești („made in Romania„) să fie susținute. Îmi doresc ca firmele și brandurile românești să poată face față concurenței internaționale acerbe.

Aș dori de asemenea ca lumea să nu se îndepărteze prea mult de produsele naturale și locale sănătoase. Să nu favorizeze rețetele industriale.

În concluzie, îmi doresc o Românie mai bună pentru generațiile de azi și cele viitoare. Pentru ca tinerii de azi și de mâine să nu se simtă frustrați și să nu aibă dorința de a părăsi țara, cum a fost de exemplu cazul meu în 2006. Dimpotrivă, îmi doresc o Românie sănătoasă, cu un ecosistem viabil în care cetățenii să fie împliniți și fericiți.

La mulți ani, România !

Andreea

The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

1 Comment so far

  1. Pingback: Open Wishlist for Romania's future - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.