Biciclind prin România: Cheile Vârghișului
Undeva în centrul României,în ținutul Secuimii, la extremitatea estica a Transilvaniei există un loc mai puțin cunoscut dar incredibil totodată: Cheile Vârghișului sau Vargyas Szoros, în maghiară.
Cheile Vârghișului constituie o rezervație naturală complexă: geologică, speologică, botanică. Sunt situate în extremitatea nordică a Munților Perșani, la limita dintre județele Harghita și Covasna. Cheile sunt săpate de râul Vârghiș în calcarele mezozoice ale Munților Perșani.
Lungimea totală a cheilor este de aproximativ 3-4 km și este în principal o potecă îngustă de-a lungul râului Vârghiș, însă această poate fi străbătută și cu bicicleta, atâta timp cât sunteți dispuși să o cărați în spate pe alocuri. 🙂
Pentru a ajunge acolo din București, trebuie să vă îndreptați către Odorheiu Secuiesc, un orășel drăguț și pe jumătate unguresc, la vreo 260 km depărtare. Va trebui să vă petreceți noaptea acolo, deoarece pensiunile nu sunt tocmai numeroase în zonă. Noi am petrecut 2 nopți la Pensiunea Varkert Vandeghaz și ni s-a părut drăguț. Veți avea nevoie de aproximativ 2 zile jumătate sau 3 zile pentru întreaga excursie din București.
Din Odorheiu Secuiesc va mai fi nevoie să mergeți cu mașina încă vreo 30 km până în satul Vârghiș, punctul de pornire al traseului și locul în care puteți lăsa mașina.
Detalii:
Vârghiș – urmați drumul forestier către Nord – Cheile Vârghișului – Merești – Crăciunel – Ocland – DJ 131 – Vârghiș
Lungime: 45 km
Diferență de nivel: 250 m
Dificultate: medie
Timp de parcurs: 4-5 ore
Echipament: pelerină de ploaie, cameră de schimb pentru bicicletă, apă, mâncare
Hartă:
Harta detaliată aici.
Un alt lucru interesant este faptul că în Cheile Vârghișului au fost explorate peste 120 peșteri însumând peste 7 Km lungime. Cele mai importante sunt Peștera Mare de la Merești (peștera Orbán Balázs), peștera Șura Cailor și Peștera Tătarilor. Există și o mică taxă de vizitare de aproximativ 5-10 lei de persoană.
Sunt numeroase poduri pe lungimea întregului traseu, ceea ce face excursia pe biciclete ceva mai dificilă. 🙂
Andrada
4 Comments