„Ceva Dulce” – bunătăți pentru toate gusturile
Nu ştiu alții cum sunt, dar eu, când am nevoie de o pauză, de o recompensă, să îmi ridic moralul sau să profit de un moment plăcut, atât vara, cât şi iarna, cea mai potrivită soluție este să mănânc ceva dulce. În momentul imediat următor, simt cum inima mi se umple de bucurie (şi corpul de zahăr 🙂 ) şi mă simt perfect. Mă simt grozav şi am impresia că pot face orice.
De când eram mică îmi amintesc cum îmi tresărea inima de fericire când primeam cadouri dulci. Şi astăzi am păstrat această pasiune pentru dulciuri şi, de câte ori călătoresc în locuri noi, nu ezit să testez dulciurile locale, unele mai sănătoase ca altele. E bucuria mea pe care am păstrat-o de când sunt copil. Desigur, nu fac abuz, dar îmi face mereu plăcere să mă delectez cu bunătăți colorate.
Dacă şi vouă vă plac bomboanele, ciocolata, acadelele, biscuiții, jeleurile, vă invit să descoperiți brandul ‘Ceva Dulce’ fondat în 2015 de Giorgiana Petre şi de Ștefan Szakal. Este vorba despre un magazin magic localizat în Timişoara (pe strada Eugeniu de Savoya nr. 16, între P-ța. Unirii şi P-ța. Libertății), magazin pe care multă lume vine să îl viziteze de peste tot prin țară, dar chiar şi din afară.
Brandingul (logo, identitate vizuală, design) a fost realizat de Erik Erdokozi, un artist extrem de talentat din Timișoara.
Ceva Dulce : „Dorința a fost să transmitem veselie, poftă de viață şi de dulce şi multă culoare. O imagine jucăuşă pe placul celor mici şi celor mari. Pentru amenajarea magazinului am colaborat tot cu o echipă locală : cei de la Ezzo Design ne-au transpus visul în realitate şi au gândit design-ul interior.”
Despre oferta „Ceva Dulce”
Ceva Dulce : „Alegem pentru magazinul nostru dulciuri de o calitate superioară, din lumea întreagă. O parte dintre ele sunt ‘bean-to-bar’, organice şi fairtrade, unice pe piața locală sau chiar națională. În magazinul nostru veți găsi produse selectate de mine (Giorgiana) şi sora mea (Dorina), în urma experiențelor proprii sau la sugestiile prietenilor şi clienților. Suntem mereu în căutarea unor dulciuri noi, pe care le adăugăm periodic în oferta noastră. Mulți dintre clienții noştri se bucură că acum pot găsi și la noi în România dulciuri pe care le-au descoperit sau le-au primit cadou din alte țări, cum ar fi America, Italia, Belgia, Germania, Austria, Ungaria.”
„De asemenea, avem o gamă de produse personalizate, ambalate în punguțe sau borcănaşe sub brandul ‘Ceva Dulce’, perfecte pentru cadouri.”
Despre clienții iubitori de „Ceva Dulce”
Ceva Dulce : „Suntem populari atât printre cei mici, cât şi printre cei mari. Copiii şi tinerii ne caută în special pentru jelly beans, bomboane şi acadele, în timp ce oamenii mari pentru biscuiți, fudge, praline şi ciocolată.”
„Suntem alegerea preferata şi atunci când este vorba de cadouri. Ne place să fim complicii celor care fac surprize dulci, indiferent de ocazie.
Sunt însă şi cazuri când oamenii sunt reticenți să încerce branduri noi şi nu ştiu neapărat să diferențieze o ciocolată după ingrediente sau proveniența boabelor de cacao. Prețul joacă şi el un rol important în decizia clienților. Sfatul nostru este să alegi mereu calitatea, chiar dacă ciocolata e puțin mai scumpă. Însă ea nu trebuie cumpărată cu lada. E suficientă şi la bucată.”
„Drept urmare, încercăm să avem o diversitate mare de produse. Unele mai sofisticate, altele clasice pentru ca fiecare să poată găsi la noi ceva dulce pe placul lui.”
Best seller-urile la momentul actual
Ceva Dulce : „Printre specialitățile din magazinul nostru ce se bucură de mare succes se regăsesc :
- ciocolata ‘bean-to-bar’, de la brandul austriac Zotter, care a câştigat numeroase premii de-a lungul timpului (15 medalii doar anul trecut, la London Chocolate Awards),
- ciocolata ChocoMe, un brand premiat din Ungaria,
- specialitățile din nuga şi marțipan Niederegger Lübeck,
- pralinele artizanale din Grecia, Italia şi Belgia,
- ciocolata la metru,
- fursecurile belgiene Desobry,
- sau faimoasele jelly belly, din America, alături de multe altele.”
Pentru a cunoaşte mai îndeaproape echipa Ceva Dulce şi a gusta bunătățile oferite, puteți merge şi descoperi magazinul din Timişoara, dar puteți şi plasa comenzi telefonic sau direct online pe www.cevadulce.tm.ro. Ei livrează pe întreg teritoriul țării şi, la cerere, pot livra şi în afara țării.
Din 2016 colaborează şi cu câteva magazine specializate : Grupul Librarium în Timişoara, Cluj, Iaşi, Bucureşti, The Wine Guy şi cafeneaua Reciproc în Timişoara.
Ceva Dulce ?
Andreea