Despre „avioane fără motor”…

Când mă gândesc la perioada liceului, mă gândesc că zburam pe gratis, spus aşa, mai pe româneşte. Mă gândesc că aveam un program bine stabilit, în fiecare vacanţă, la fiecare sfârşit de săptămână sau zi liberă, de a merge la aerodrom. Dacă mă gândesc bine, cred că am şi chiulit de la şcoala de câteva ori pentru a face asta, dar asta nu ar trebui zis. 🙂

România este, încă, printre singurele ţări în care planorismul (şi aviaţia sportivă în general) este sponsorizat de stat.„Moca”, cum ar zice unii. Tot ce trebuie să faci este să te interesezi în ce perioada sunt înscrierile şi să te duci la sediul aeroclubului cel mai apropiat şi să te înscrii. Acolo ţi se va da un manual dupa care să înveţi, vei urma nişte cursuri, iar apoi vei da un examen  pentru a putea fi admis la zbor. Pentru că, da, există şi un examen. Dar cu puţin interes şi conştiinciozitate, se poate lua  destul de uşor. Sau cel puţin aşa era „pe vremea mea”…

Deşi însuşi Aurel Vlaicu a realizat câteva zboruri cu planorul la vremea sa, planorismul a început să se contureze ca şi activitate sportivă abia în perioada interbelică, odata cu înfiinţarea Aeroclubului Regal al României de către George Valentin Bibescu în 1923. În perioada 1940-1941, Aeroclubul Regal al României devine Federaţia Aeronautică Română iar după 1942, activitatea este preluată de Tineretul Aeronautic Român . În cursul celui de-al doilea Război Mondial, planorismul a avut ca scop pregătirea piloţilor militari. Imediat după război, aerocluburile au fost desfiinţate, reapărând în 1947. Această activitate s-a dezvoltat preponderent în perioada comunismului , însă chiar şi după căderea comunismului a continuat să fie practicată , în special în cadrul aerocluburilor.

La ora actuală, exista câte un aeroclub în majoritatea orașelor importante din țară iar planorismul poate fi practicat în oricare. În câteva dintre ele există și posibilitatea de a practica parașutism sau zbor cu motor. Cursurile au o parte teoretică și una practică iar după finalizarea lor, cursantul poate obține un brevet de pilot planorist.

Îmi amintesc de zilele petrecute la aerodrom, așteptând cu nerăbdare acel prim zbor, eventual cu planorul preferat, căci mulți dintre noi deja își dezvoltaseră anumite afinitați pentru unele dintre aparatele de zbor.

Îmi amintesc de acele oportunitați în care unul din instructori ne făcea câte o demonstrație de acrobație, un looping sau o vrie, în care unul din noi era acel privilegiat care stătea pe locul din față. Îmi  amintesc de entuziasmul cu care așteptam să ieșim la simplă – prima dată când zburam singuri – care era dovada supremă de pricepere, apogeul abilităților dobândite. Ne uitam cu admirație la colegii deja experimentați într-ale zborului și, în sinea noastră, ne doream să fim ca ei.

  După prima simplă, urma „botezul”. În spini. În chiloți (și sutien, la fete).  Iar după botez urma perioada în care așteptam să ne iasă spinii de sub piele. Cu puroi cu tot.  Dar era frumos.

Îmi amintesc cu plăcere de toate aceste lucruri și mă simt privilegiată. Da, ăsta este cuvântul. Privilegiată că am fost acolo și am avut prilejul să savurez fiecare zbor. Și cred că fiecare dintre noi simte același lucru.

 Acum, poate pentru unii dintre noi, planorismul a rămas doar un hobby.

Pentru alții, o pistă de decolare către o carieră aviatică. Pentru majoritatea, poate doar o amintire frumoasă din perioada liceului. Dar cred că pentru fiecare dintre noi, cei care am zburat cu acele „avioane fără motor”, zborul cu planorul va ocupa mereu un loc special, va stârni o emoție și un zâmbet .

Andrada

The English version here