Biciclind prin România: Târnava Mare

comments 3
LOCURI

Biciclind prin România: Târnava Mare

Despre Târnava Mare v-am mai vorbit și într-un articol anterior. Și o să vă mai vorbesc, căci e un loc tare fain! Traseul propus acum este format din două trasee mai mici, însă special create pentru biciclete, cu tot ce le trebuie. Cred că sunt printre puținele trasee cicloturistice din țară, că no, așa-i în România. 🙂

Dar vorb`aia, „vorba multă, sărăcia omului”, așa că mai bine vă povestesc despre traseu decăt să stau să comentez !

Cum spuneam, acest traseu este format din două trasee, respectiv  Criț – Bunești și Criț – Meșendorf. Din păcate, în zonă se poate ajunge cel mai ușor cu mașina, dacă nu vreți să pedalați vreo 30 de km din Sighișoara. Dar, aud zvonuri că această problemă se va rezolva în curând. Noi vom inversa puțin primul traseu și vom porni dinspre Bunești înspre Criț, apoi vom continua pe cel de-al doilea traseu Criț – Meșendorf. Întoarcerea de la Meșendorf se va face pe drum asfaltat, dar nu-i bai, că nu prea circulă mașini pe acolo.

Detalii:  

Lungime: Bunești – Criț (4km), Criț-Meșendorf – Criț (15 km)

Grad de dificultate: mediu

Timp mediu de parcurs : 3-4 ore

Echipament necesar: pelerină sau hanorac imperbeabil, windstopper, pompă și cameră de schimb, apă suficientă, spray împotriva țânțarilor dacă mergeți vara, cască, mănuși și evident bicicletă. 

Hartă:

traseu crit bunesti

Traseul Criț-Bunești

Hărțile detaliate le găsiți aici și aici.

Traseul începe oarecum din centrul Bunești-ului. În funcție de direcția din care veniți, virați dreapta (dacă veniți dinspre Sighișoara) sau stânga (dacă veniți dinspre Brașov) pe drumul care duce la Viscri (există un indicator pentru Viscri). După ce ați intrat pe acest drum, la vreo 300-400 de metri pe partea dreaptă începe traseul. Atenție, însă, deoarece este ușor să treceți de el dacă sunteți nou prin zonă. Imaginea din stânga reprezintă începutul traseului. Traseul până în Criț este relativ ușor și se parcurge în maxim 30 de minute.

 

Din Criț, începe cel de-al doilea traseu spre Meșendorf. Acesta nu este deloc greu de găsit, deoarece începe chiar de unde se termină traseul anterior, mai exact pe dealul de vis-a-vis. În mod normal ar trebui să găsiți un indicator, însă, din când în când, indicatoarele mai dispar. Asta așa, ca să nu uităm că suntem în România. 🙂

Prima porțiune a traseului este puțin mai dificilă, mai ales pentru cei începători, deoarece se urcă pe o pantă mai abruptă, însă o dată ajunși sus, diferențele de nivel nu sunt deloc mari.

Traseul se continuă apoi, în cea mai mare parte, prin pădure. Peisajul este superb, mai ales prin luna octombrie, însă și primăvara cred că este la fel de frumos. Vă atașez niște imagini, ca să vă convingeți singuri !

 După un traseu spectaculos prin pădure, veți avea ocazia să întâlniți un alt peisaj la fel de spectaculos – satul Meșendorf văzut de sus – un adevărat sat săsesc situat într-o vale în care timpul parcă a stat în loc. Aici viața are o cu totul altă semnificație, oamenii sunt calzi și primitori, iar problemele cotidiene par să nu mai aibă niciun fel de importanță.

Am uitat să vă spun că ultima porțiune a traseului trece printr-o livadă tarepitorească, în care parcă am redevenit copilul din livada bunicilor. 🙂

În Meșendorf puteți vizita cetatea țărănească din secolele XIV-XV, cu biserica evanghelică din incintă și biserica Sf. Nicolae.

Din Meșendorf, întoarcerea se face pe drumul asfaltat către Criț sau puteți face returul pe același traseu. Drumul asfaltat este foarte puțin circulat și este „la vale”, așa că dacă ați obosit după urcarea prin pădure este cea mai bună opțiune.

Distracție plăcută!

Andrada

The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

3 Comments

  1. Pingback: Biking in Romania: Târnava Mare | HELLO ROMANIA

  2. Pingback: Locuri românești - Lively Romania

  3. Pingback: Biciclind prin România: Zimbrăria Neagră - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.