Umorul ne face mai frumoşi, mai doriți şi mai puternici

comment 0
OAMENI

Umorul ne face mai frumoşi, mai doriți şi mai puternici

Nu ştiu cum sunteți voi şi nici ce caracter aveți, dar eu trebuie să recunosc că apreciez mult umorul la o persoană, aceasta fiind o calitate de neprețuit după părerea mea. Apreciez nespus oamenii care au simțul umorului şi ştiu să spună o glumă, să prindă din zbor ironia şi să o transmită subtil, să zâmbească, să facă haz de necaz. Să râdă cu gura până la urechi şi cu hohote şi cu pufneli. Să nu se lase doborâți de greutățile vieții şi să nu trăiască totul ca pe o fatalitate.

Îmi place să fiu în compania oamenilor care sunt sensibili la umor. Discuțiile cu ei devin mai dinamice, mai interesante, mai ilustrate, capătă viață şi reflecțiile deseori trec la un nivel superior de interpretare. Se practică un fel de salt intelectual şi se trece la un al doilea, al treilea nivel de lectură care permite gândirii să depăşească limitele comune. Să contureze o viziune a lumii mult mai nuanțată şi mai profundă decât am putea-o vedea la prim abord.

Sunt mare fan al autoderiziunii şi al ironiei. Ele îți permit în permanență să creezi contacte, să dezlegi limbi, să smulgi un zâmbet, să destinzi o atmosferă, să pui pe cineva la locul lui de e nevoie 😉 , şi, mai ales, cu ajutorul lor, poți foarte rapid să circonscrii caracterul omului pe care îl ai în față. Dar şi să culegi păreri şi informații despre tine-însuți.

Dintotdeauna, oamenii nostimi au fost preferați celor irascibili şi susceptibili sau timizi. Au fost admirați şi au fost spiritul tuturor petrecerilor, au fost adulați şi invitați peste tot, toată lumea dorind să stea la masă cu ei. Vă mai întrebați încă de ce oare ?

Pentru că umorul e un atu incredibil. Deschide toate uşile, întreține bună atmosfera, e antidepresiv, ne permite să facem haz de necaz, să râdem de greutățile pe care le-am întâlnit, să le depăşim mai puternici şi să fim optimişti în legătură cu viitorul.

Vă puteți imagina un grup de oameni, un popor care nu ştie de glumă ? V-ar plăcea să fiți mereu în compania unor oameni care nu ştiu să zâmbească la un banc ? Care nu sunt capabili să practice autoderiziunea, nu sunt flexibili, supli în niciun fel ? Pentru care totul e ori alb ori negru, care nu au auzit de conotații, de aluzii ? Tristă mi se pare mie lumea aia. Imi imginez fețele oamenilor ori complet inexpresive ori cu fruntea încrunțită.

Aşadar, dacă a trecut ceva vreme de când nu ați mai râs la un banc bun sau nu ați mai făcut o farsă prietenilor, ce-ar fi, oare, să vă testați puțintel simțul umorului şi să vă ascuțiți armele ?

Câteva elemente de inspirație mai jos :

– vă mai amintiți de Vacanța Mare ?

– cum vi se par farsele lui Daniel Buzdugan ?

http://bancuri.topfun.ro/bancuri/glume

– http://glume.md/bancuri.php

Spor la glume !

Andreea (alias Bugs Bunny că am dinții din față mari şi îmi place morcovul 😉 )

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.