Rebranding Maramureș
După evoluția semnificativă din ultimii ani, care se remarcă prin acțiuni precum modernizarea bordurilor din fiecare municipiu al României și construcția a nu mai puțin de 100 de km de autostradă, românii își îndreaptă acum atenția către un nou domeniu care necesită dezvoltare: arhitectura. Care arhitectură ? De peste tot ! Dar ca să înceapă cu începutul, au pornit din Nord, de acolo de unde se agață harta în cui, adică din bine-cunoscutul Maramureș.
Arhitectura românească trebuie să evolueze! Nu ne mai putem ancora în vechile tradiții, folosind materiale de construcții vechi de sute de ani și proiectând „căsuțe” ! Trebuie să ne extindem, să creem open-space și trend-uri ! Așa că, românul inventiv, a plecat în scopuri … de afaceri, să zicem, în diverse țări cu deschidere la Marea Mediterană, pentru a putea finanța dezvoltarea arhitecturală a propriei patrii. Mână de la mână, picior de la picior, maramureșenii au reușit să pună bazele unei noi tendinţe : grandomania – de tipul „casa mea e mai mare și mai tare decât casa vecinului”. Astfel, peisajul mediteranean devine un laitmotiv în arhitectura maramureșeană. Culorile excentrice, inspirate îndeosebi de culoarea portocalelor din zonă, acoperișurile „în ape” (apele Mării Mediterane, cel mai probabil), precum și fațadele cu piatră aparentă (specifice rocilor din același bazin hidrografic, desigur) contribuie cu succes la crearea unei noi identități a zonei. Un fel de re-branding, să zicem. De asemenea, stilul și rafinamentul se fac remarcate prin elementele din inox, termopanele de un alb imaculat și nelipsiții baluștri din beton (albi şi ei, simbolizând puritatea sufletului românesc, nepătat încă de cultură).
Materialele de construcție, de asemenea, necesită un upgrade. Străvechiul lemn a fost înlocuit cu materiale de tip BCA / BCU – sau, mai simplu, bolțari, ca să fie pe înţelesul populației autohtone. Casele de lemn, lipsite de măreție, s-au transformat în adevărate palate peste noapte. Majoritatea au formă paralelipipedică sau „de șură „, cum se spune în popor. Aceste case, în general, au rolul de show-room, pentru prezentarea noilor tendinţe, locuinţa propriu-zisă fiind ataşată de obicei mai „în fundul curţii”.
Porți de lemn ? Cine a mai pomenit porți de lemn în secolul XXI ? Mai ales când locuiești în mijlocul naturii (ca să nu îi zicem câmp), trebuie să te asiguri că ai un sistem de securitate bine pus la punct! Spre exemplu, un gard fortificat, din beton, de cel puțin 2 m înălțime, ar fi cel mai potrivit. Bineînțeles, asortat la nuanța casei: portocaliu simplu, portocaliu-deschis, portocaliu-închis. Cei mai curajoşi au optat chiar pentru culori mai îndrăzneţe, cum ar fi roz bombon, mov sau chiar verde fosfocerent.
În ceea ce priveşte celelalte elemente, se vede că oamenii s-au gândit la toate şi nu au vrut o modernizare prea bruscă, păstrând o parte din vechile aspecte, cum ar fi infrastructura. Aceasta nu a suferit mari modificări, cu excepţia câtorva denivelări suplimentare.
Cu riscul de vă trezi sentimente de uimire prea puternice, îndrăznesc să ataşez nişte imagini pentru a vă putea prezenta mai bine noile tendinţe maramureşene. Îmi cer scuze pentru calitatea imaginilor, care nu se ridică la standardele monumentelor arhitecturale. După cum puteţi observa, culoarea de bază all seasons este oranj, în toate variaţiile ei.
Tendinţele sunt în continuă dezvoltare şi continuă să se răspândească pe tot teritoriul patriei. Deşi există, încă, teritorii necucerite de acest trend, suntem optimişti în această privinţă. Trăiască România Mare !
Andrada
Pingback: Maramureşul în zig zag | GȂND NOU