De ce am plecat din România

Atât în România cât și în Franța, unde locuiesc actualmente, lumea e curioasă să afle de ce am părăsit România. Mai ales la o vârstă tânără. Aveam 18 ani când am plecat din țară, din Botoșani, pentru  a merge la Paris.

De-a lungul timpului și a anilor care au trecut fără ca eu să mă întorc în România, am auzit multe teorii legate de plecarea mea. Unii oameni au presupus că am părăsit țara din cauza corupției. Alții au avut impresia că ai mei erau plini de bani și își puteau permite să își trimită fata peste hotare „la studii”. Alții, dimpotrivă, credeau că am plecat să fac bani departe de ochii alor mei.

Adevărul este că, în momentul plecării mele, tot ceea ce îmi doream era să merg să studiez într-o țară civilizată, dezvoltată. Cu un sistem mai puțin corupt decât cel cunoscut de mine. Într-o țară unde să am posibilitatea de a încerca să îmi împlinesc visul și unde să lucrez în domeniul în care îmi doream.

Încă din liceu am avut o idee destul de precisă în legătură cu meseria pe care mi-o doream. Voiam să lucrez în marketing la nivel internațional. Îmi doream foarte mult să am un job axat pe comunicare, care să îmi permită să interacționez cu oameni de peste tot din lume și să călătoresc.

Plecarea din România – Motivul n°1

Înainte de a aplica la Sorbona și a decide plecarea din țară, am încercat să mă angajez la timp parțial la tipografia din orașul meu natal. Dar când m-am prezentat acolo cu CVul în mână, mi s-a râs în față. Ce căuta acolo o fată de vârsta mea? Ce rost avea să lucrez eu acolo când puteam în schimb să fiu chelneriță la unul din barurile sau restaurantele din apropiere? Cum puteam eu să pretind la un așa job? Clar nu era pentru mine. Din punctul lor de vedere, nu aveam competențele necesare și nu puteam să îi ajut în niciun fel.

Nici măcar nu m-au întrebat cum de mi-a venit în minte ideea de a veni la ei. Nu mi-au acordat nici măcar din politețe câteva minute să le explic de ce mă interesa activitatea lor. De ce voiam să petrec timp acolo, să mă instruiesc și să îi ajut cum puteam eu. Gratuit, fără să mă plătească, în timpul meu liber. Nu. Inițiativa mea i-a făcut să râdă și mi-au dat de înțeles foarte rapid că nu aveam ce căuta acolo.

Plecarea din România – Motivul n°2

De când mă știu mi-au plăcut limbile străine și eram curioasă să descopăr culturile străine. De mică am participat la tot felul de concursuri și olimpiade la nivel local, național sau chiar internațional. Am fost mereu fascinată de comerțul internațional, de marketing și comunicare. Din păcate însă, când am terminat eu liceul în 2006, nu erau foarte multe opțiuni pentru mine în acest domeniu în România.

Cineva cu un profil uman / literar putea așadar să devină profesor sau traducător în mare. În perioada aceea erau doar 2 universități (în Cluj și în București) ce propuneau cursuri orientate înspre comunicare și marketing / comerț. Erau cursusuri foarte recente, ce fuseseră înființate cu doar vreun an sau doi înainte. Trebuie să recunosc că nu îmi inspirau foarte multă încredere și profesionalism. Mai ales că pe vremea aceea nu erau nici foarte multe companii internaționale instalate în România.

Plecarea din România – Motivul n°3

În liceu am avut ocazia să călătoresc puțin în Europa de Vest (în Franța și în Italia) și m-am îndrăgostit de Paris. Era soluția perfectă pentru mine. Parisul este un oraș mare unde locuiesc oameni de peste tot din lume. Și unde multe firme internaționale își au sediul. Apreciam nespus de mult cultura și stilul  de viață al francezilor. Vorbeam limba și cunoșteam câteva persoane originare din Paris sau din împrejurimi. Sorbona – faimoasa universitate franceză cunoscută peste tot în lume – avea un cursus universitar care mă interesa. În plus, aveam dreptul la o bursă și niște ajutoare sociale din partea statului. Proiectul meu de a studia afară devenea oarecum posibil din punct de vedere financiar. Nu a fost însă desigur de ajuns și familia a trebuit să facă mari sacrificii financiare pentru a mă ajuta și îmi satisface dorința.

Plecarea din România – Motivul n°4

În 2005-2006, sistemul românesc era relativ corupt și îmi era foarte greu să accept asta. Nu voiam să mă adaptez la situația de atunci. Nu eram dispusă să îmi sacrific speranțele și visele pentru viitorul meu.

Îmi doream un început proaspăt într-o țară europeană unde drepturile cetățenilor erau respectate. Unde adulții și guvernul credeau în generațiile tinere și erau dispuși să le ajute să se dezvolte armonios. Îmi doream să încep viața de persoană majoră într-o țară unde să am acces la cultură, la informație. Unde să fiu tratată ca o persoana adultă și nu să mi se râdă în față. Unde lumea era dispusă să îmi acorde o șansă și să îmi dea posibilitatea să visez și să încerc să mă împlinesc.

Acea țară a fost Franța pentru mine. Încet dar sigur a devenit locul unde m-am simțit ca acasă. Unde m-am integrat, m-am acomodat și mai ales m-am simțit bine. Am urmat acolo toate cursurile universitare superioare (licența, master 1 și master 2). Primul part-time job în turism acolo l-am avut. Tot în Paris mi-am găsit și primul serviciu în marketing, și al doilea și al treilea 🙂 . Am crescut ca om acolo. Mi-am făcut prieteni buni. L-am cunoscut pe soțul meu.

Azi

Am părăsit România acum mai bine de 11 ani, dar nu am uitat de unde am plecat. Mi-am construit viața în Paris unde trăiesc fericită înconjurată de oameni frumoși. Dar mă simt încă româncă pe de o parte. Sunt în continuare apropiată de familia și prietenii din România. Și nu numai de ei. Când am început acest blog mi-am dat  seama de fapt că am sperat și sper o „renaștere” a României, mai puțin coruptă.

Într-adevăr, de ani buni mă interesează ce se întâmplă în țară din punct de vedere socio-economic. Încerc să intru în contact și să păstrez legătura cu oameni și firme românești cu proiecte frumoase. Ou oameni și businessuri ce vizează îmbunătățirea imaginii României atât la nivel intern, cât și internațional. Îmi face mereu mare plăcere să discut cu români sau cu străini care au vizitat România. Sunt curioasă să aflu ce impresii au sau care este punctul lor de vedere.

Nu îmi este frică sau rușine să vorbesc despre originile mele. Dimpotrivă, doresc să promovez România cu oamenii ei frumoși, proiectele lor interesante și locurile minunate pe care natura ni le oferă și merită văzute. În ciuda faptului că soțul meu este francez, la fel ca și mai bine de jumătate din invitații noștri, am făcut nunta în România. În București, mai exact. Era un act simbolic și important pentru noi să subliniem faptul că țara evoluează treptat înspre mai bine, mai mult optimism și mai multă culoare.

În anii ce urmează intenționez de asemenea să continui să promovez România. Vreau să vizitez și să profit de experiențele unice în mijlocul naturii. Să cutreier Carpații. Dar și să lucrez cu diferitele companii românești pe proiecte de marketing, comunicare și/sau dezvoltare.

Andreea

The English version here