Iulia Verdeş – un talent tânăr şi efervescent

Din seria oamenilor frumoşi care fac lucruri îndrăznețe şi privesc cu optimism înspre viitor, astăzi am decis să v-o prezentam pe actrița Iulia Verdeş, care de curând a trecut cu brio de preselecția organizată de Gala HOP – Gala Tânărului Actor, ediția 2014.

Este o persoană foarte dinamică, ambițioasă, dar în acelaşi timp secretoasă, grațioasă şi manierată precum o pisică : „Noi suntem nişte pisici. Le semănăm în absolut tot : când avem noi chef, facem ce vrem, nu când vor alții. Este după bunul nostru plac.” 

În ultima vreme, ați avut ocazia să o descoperiți pe marele ecrane în filmul „Ultimul Zburător”, care mai rulează încă în unele cinematografe, dar şi în piesa „Brânză topită”, regizată de Mihaela Sârbu, un proiect făcut prin „Scrie despre tine„. Nu în ultimul rând, grație atitudinii pro-active, a talentului (şlefuit şi prin America), a energiei şi a dorinței sale de a împărtăşi pasiunea sa pentru teatru şi actorie cu ceilalți, a avut ocazia de face parte din echipa Şcoala Micile Vedete şi a preda interpretare şi actorie. De altfel, cu această ocazie, o felicităm pentru cele două filme făcute cu cei mici şi care au fost selectate pentru Cannes.

Pentru a o cunoaşte mai bine pe Iulia, ca om, şi afla mai multe despre micile ei plăceri, vă invit să citiți interviul de mai jos 😉

Ce spun prietenii despre tine ?

Iulia Verdeş : „Bineînțeles că i-am întrebat pe prietenii mei înainte să răspund la această întrebare. Nu neapărat pentru că nu mă cunosc, ci pentru a mă asigura că sunt la fel, că am rămas la fel în imaginea lor sau să văd dacă m-am schimbat… Şi am auzit de la mai toată lumea că sunt dinamică, activă, ambițioasă, punctuală, implicată şi devreme acasă.”

Cum arată o zi obişnuită ? 

Iulia Verdeş : „Când am spectacol, mă trezesc dimineața şi apoi mă ocup de igiena actorului: îmi pregătesc şi corpul, şi vocea, şi mintea cumva. Fac exerciții de respirație, apoi de dicție, îmi pun o muzică, încep să dansez puțin ca nebuna prin casă, după care încep şi vocalizele. Dar toate astea vin după o săptămână în care tu munceşti zilnic cu regizorul şi actorii. Apoi ajung la teatru (sau depinde unde jucăm) cu vreo 3 ore înainte de spectacol, se începe cu o cafea şi o țigară, iar după ne încălzim iar vocile, corpul, facem o repetiție de text, una cu mişcare, rămâi practic tot timpul conectat cu piesa şi cu personajul.

În zilele în care nu am spectacol însă, mi se pare că sunt mult mai activă: mă duc la sală, mă plimb, trimit mailuri, merg la castinguri, caut piese, citesc (acum am găsit o piesă şi cred că o să ne apucăm tot noi să o traducem), adică sunt cumva liberă în zilele alea când sunt liberă, dar de fapt sunt la fel de conectată cu lumea teatrului şi actoriei. De fapt, e o falsă impresie că ai liber. Meseria asta de actor nu iți permite să fii liber deloc. A fi actor e un mod de a gândi, de a fi până la urmă. Faptul că nu joc nu înseamnă că nu pregătesc ceva pentru viitor, că nu mă pregătesc pe mine : poate mă duc la cursuri de dans, de coregrafie, etc. Faptul că nu lucrezi 3 săptămâni, asta nu înseamnă că ai fost în concediu. Tot timpul te-ai gândit la piese de teatru, la personaje. După ce ai jucat într-o seară, nu ai uitat complet de personajul tău până data viitoare când joci. Tot timpul te mai gândeşti, poate mai descoperi ceva. Este o meserie care nu stagnează sub nicio formă, nu te lasă.”

De ce eşti tu foarte mândră până acum ?

Iulia Verdeş : „Sunt lucruri micuțe, mărunte de care sunt mândră pentru că le-am făcut eu, chestii care îmi reuşesc, dar pe care le uit cumva, pentru că sunt efemere. De exemplu, acum am început să îmi fac micuța mea videotecă numai cu filme româneşti.

Azi sunt fericită pentru că mi-am făcut timp să mă întâlnesc cu prietenele mele şi am venit acasă cu portbagajul plin cu haine şi cu tot felul de accesorii să le vând în toamnă la târgul Vintage Charity Day; cu banii strânşi din vânzarea hainelor, noi, actorii, ajutăm copiii care provin din medii defavorizate : îi înscriem la diverse workshopuri, îi ducem la teatru sau la filme, le luăm rechizite…”

Cum vezi tu Bucureştiul ? 

Iulia Verdeş : „E un haos colorat, asezonat cu mult gri, dar plin de contraste… Şi mai e sintagma aia super cunoscută : sex, drugs and rock’n’roll. Ǎsta este Bucureştiul.

Aş spune că a devenit activ Bucureştiul şi nu cred că există seară în care să nu ai un eveniment cultural, un concert, spectacol, expoziție, premieră de film,… S-a dezvoltat foarte frumos cumva (în comparație cu alte oraşe din România), dar tot mai e de muncă (în comparație cu alte capitale din lume).”

Ce te atrage în Bucureşti ?

Iulia Verdeş : „Îmi place capitala, da, mult. Oricum altă soluție mai bună pentru mine, ca actriță, nu este în țară. Aici se întâmplă cele mai multe lucruri şi pe film şi pe teatru şi faptul că m-am născut aici mă face să fiu dependentă de toată agitația şi de tot haosul despre care îti vorbeam mai devreme. Iar când devine deranjant, că sunt momente când devine obositor, prea multă lume, prea multă agitație şi te sufoci pur şi simplu, evadez la bunici în Vâlcea. Mă duc acolo şi stau puțin şi îmi revin. Dar după câteva zile de linişte, îmi lipseşte telefonul, îmi lipsesc prietenele, îmi lipseşte pur şi simplu agitația, să văd că lumea se mişcă, face ceva. Cum ies din Bucureşti, am senzația că am tot timpul din lume să fac orice. Cum sunt în Bucureşti, începe chestia aia : ‘aoleu, sunt în criză de timp, tre’ să fac şi aia, şi aia, şi aia, când le fac ?’ Asta este partea aia deranjantă, dar partea asta alimentează plăcerea de a fi aici.”

Ce îți displace ?

Iulia Verdeş : „Ce e enervat, e atitudinea care implică fabulosul ‘de mâine’ şi nu ‘acum’… Atitudinea asta pe care o întâlnesc la oamenii din Bucureşti : facem noi revoluție, facem, dar facem online; şi când e să facem ceva serios, niciodată nu ne strângem şi ne complacem în situație…”

În ce locuri din Bucureşti îți petreci tu timpul liber ? 

Iulia Verdeş : „Să facem reclamă, da ? Când mâncăm, mie îmi place să mănânc la Stadio Restaurant cu atrium, unde au un carpaccio de vită super bun. Îmi place să beau bere nefiltrată la Energia. Obişnuiam să îmi petrec serile de vară (alea lungi, frumoase, înstelate) la Atelierul Mecanic, care, din păcate, nu mai e, dar mai am o opțiune foarte bună, tot pe vară, în Herăstrău, la terasa Baraca. Nu-mi displac serile de la Muzeul Ţăranului Român, iar lângă este cafeneaua de la muzeul Antipa. Îmi plac iar foarte mult petrecerile pe terasa MNAC-ului (Muzeul Național de Artă Contemporană), care este pe o aripă din Casa Poporului, şi terasa Modelier (str. Duzilor), un loc mai mult decât prietenos cu cea mai bună limonadă din oraş şi – bonus – au şi o selecție foarte faină de filme.”

Pe unde te plimbăreşti prin țară când ai câteva zile libere ?

Iulia Verdeş : „Îmi plac super mult două chestii : roadtripurile şi serpentinele, când le conduc eu, că altfel mi se face rău. În fiecare an de când mi-am luat carnetul de conducere (2007), nu cred că a existat vară în care să nu merg fie pe Transfăgărăşan sau pe Transalpina. Şi  cu asta chiar mă laud. Când mă întreabă cineva cum e în România, eu le arăt mereu poze de aici : « Yes, this is my country ». E o chestie care nu e a mea până la urmă, dar mă laud cu ea. Şi am grijă ca toată lumea să afle despre Transfăgărăşan şi Transalpina. Şi bineînțeles, evit să vorbesc despre sindromul Dracula; avem şi alte chestii mult mai interesante decât Dracula.” 

Români pe care îi admiri ?

Iulia Verdeş : „Admir românii ăia care stau în spatele românilor care sunt în față. Admir românii care nu sunt persoane publice, admir românii care au inițiativă, admir românii care ştiu că sunt români şi arată că sunt români, admir românii care muncesc, admir românii care admiră românii, admir românii care vor să fie români, românii în general. Dar nu le-aş da nume.”

Ce spectacole ai apreciat în mod deosebit în țară ? 

Iulia Verdeş : „Avem un băiat foate bun şi talentat, Eugen Jebeleanu, care acum face masterul în Paris. El vine în România din când în când şi montează un spectacol-două şi pe urmă se duce înapoi în Franța. Având în vedere că nu mai stă aici, surprinde foarte bine ceea ce se petrece. A montat aici câteva spectacole absolut minunate, ca de exemplu ‘Don’t cry baby’…

Îmi plac de asemenea foarte mult one-woman show-rile Marianei Cămărăşan, spectacolele semnate de Radu Afrim, Catinca Drăgănescu şi pot continua…”

Cum ai descrie viața artistică din Romania azi ? 

Iulia Verdeş : „Viața artistică e foarte agitată. Artistul în România sau oriunde în altă țară, se zbate. Nu cred că dacă m-aş duce eu în Londra acum, m-ar aştepta cineva cu covorul roşu. Un artist, nu cred că o duce foarte bine, fie că e în România, Londra sau Paris. Numai să fii VIP eventual. Dar trebuie să te chinui foarte mult, oriunde ai fi. Chinuitul consistă în proces, nu succes. Proful nostru, Ion Cojar, spunea că trebuie să urmărim procesul creației, nu succesul ei. Dacă procesul e făcut corect, nu vine inevitabil şi succesul ? Nu cariera e importantă; astăzi eşti sus, ai multe proiecte, dar mâine s-ar putea să nu mai joci în nimic şi să uite toată lumea de tine. Ţinta mea e să îmi fac bine treaba, să îmi fac munca impecabil.

Neajunsurile noastre la ora actuală nu sunt neapărat fondurile, cât mai ales lipsa spațiilor. Unde joc ? Şi nu vorbesc de bărulețe, ci de teatre. Câte cartiere are Bucureştiul ? Multe. Dar unde sunt teatrele ? Fiecare zonă din Londra are un centru cultural artistic, unde lumea iese. Unde este teatrul în Berceni ? De ce trebuie să se ducă lumea până în centru ? De ce nu are acolo un spațiu mic, drăguț unde să iasă la un teatru, un cinema ? Bucureştiul se măreşte. Cine vine din Pipera să aibă o seară de teatru ? Plus că nu e bine promovată nici cultura… Încă nu ştim să facem bani din cultură, cultura nu face bani. Nu ştim să vindem produse culturale. Ştim să vindem McDonald’s.”

Ce tipuri de personaje te atrag ? 

Iulia Verdeş : „Până acum am făcut multe drame şi îmi ştiu cât de cât ustensilele, dar mi-ar plăcea să descoper în profunzime şi comedia, care este mult mai grea decât drama în opinia mea. Ca să faci un om să empatizeze cu bucuria… Empatizezi mult mai repede cu un om care e trist, iar când pe scenă plângi de nervi şi omul din sală trebuie să se amuze, chestia asta este foarte greu de realizat…

Am o nouă provocare: să fac dintr-un personaj secundar un personaj principal.. Cam asta vreau acum.

Mă atrag personajele care au într-adevar transformări, cărora li se întâmplă ceva, sunt vii. Şi bineînțeles şi personajele de compoziție. 

Şi mi se pare extraordinar de greu să nu vorbeşti în scenă, doar să asculți.”

Eşti dificilă în mediul profesional ?

Iulia Verdeş : „Hmm, nu ştiu dacă sunt dificilă sau nu, dar pun întrebări multe şi nu-mi place când se întârzie la repetiții, nu-mi place când nu se ştie textul, nu îmi place când lumea nu se implică.

Nu prea îmi place să deranjez fără motiv, de regulă. Sunt atât de multe lucruri de făcut pe un platou de filmare ! Dar am o mică pasiune : când sunt la o filmare, şi mai ales când este toamnă şi ştiu că am de aşteptat pe platou, îmi place să tricotez. Fac fulare. În rulota mea. De la fiecare film am câte un fular. Mă gândeam chiar la o afacere : ‘scarf on set’. Aş putea să numesc fiecare fular după personajul pe care l-am avut : unul să fie Eliza, unul Lena,… Fularul pe care l-am purtat în videoclipul Kailash (Moebius) e făcut de mine pe când filmam ‘Ultimul Zburator’.”

Cu cine ți-ar plăcea să lucrezi ?

Iulia Verdeş : „Aş vrea să lucrez cu toți regizorii din România şi nu numai. Şi pe teatru şi pe film. De la fiecare regizor iei câte ceva. Şi sunt convinsă că am atât de multe lucruri de învățat… De ce să te limitezi să lucrezi numai cu un regizor când paleta e atât de largă şi frumoasă ?”

Cum ai decis să alegi această cale, a actoriei ?

Iulia Verdeş : „E un mister. Dar dacă stau prea mult departe de ea, mi-e dor de ea, vreau să joc. Iar când joc, nu mai am nevoie de altceva. Îi simt lipsa prezenței atunci când nu e. Niciodată nu m-am gândit ce m-aş fi făcut fără actorie pentru că întotdeauna am avut-o. De când aveam 3 ani, nu exista sărbătoare în care să nu recit, să nu dansez, să nu am moment artistic. Nu exista serbare la şcoală în care eu să nu am cel puțin 3 chestii acolo de făcut. Într-o vară, in clasa a doua, am descoperit că ceva se întâmplă cu vocea mea dacă stau în fața ventilatorului şi cânt. Şi, la un moment dat, m-am pus în fața ventilatorului şi am început eu să cânt crezându-mă Mariah Carey sau Celine Dion (nu mai țin minte exact), cu tot părul meu în vânt, aşa ca în ‘Tânăr şi neliniştit’, şi bineînțeles că am făcut pareză facială. 

În clasa a IX-a, când am ajuns în liceu, primul lucru pe care l-am întrebat a fost : trupă de teatru este ? 

Nu cred că în clasa a XII-a m-am gândit realmente la ce facultate să dau. Pentru că a venit totul foarte natural. Nu m-am întrebat oare ce vreau eu să mă fac în viață ?! A fost firesc.”

Pentru a fi la curent cu toate noutățile privind proiectele Iuliei Verdeş, o persoană cum nu se poate mai secretoasă în privința proiectelor în desfăşurare, o puteți urmări pe pagina Facebook oficială. Numai aşa puteți avea certitudinea că veți şti ce surprize frumoase vă pregăteşte !

Andreea