Lasǎ-mǎ sǎ-ți vǎd sufrageria ca sǎ-ți zic cine eşti

Zilele trecute un coleg de la serviciu mi-a spus cǎ a vǎzut pe net un articol în francezǎ despre gusturile îndoielnice ale românilor în materie de amenajare interioarǎ. Nu era o criticǎ personalǎ formulatǎ de el, ci acesta era titlul articolului. Vǎ dați seama cǎ în secunda urmǎtoare eram pe google şi cǎutam articolul cu pricina ca sǎ vǎd despre ce e vorba. Și plǎcutǎ mi-a fost supriza când am descoperit un interviu în care un om pasionat de culturǎ şi artǎ, Claudiu Cobilanschi, vorbea despre unul din cele mai noi proiecte ale sale, şi anume „Muzeul Sufrageriilor”.

Ce e Muzeul Sufrageriilor ?

Pentru moment se vorbeşte despre un muzeu online/virtual. Dar în realitate s-a ajuns abia la stadiul de paginǎ Facebook unde sunt regrupate mare parte din fotografiile fǎcute de însuşi Claudiu Cobilanschi în timpul vizitelor în casele oamenilor, plus alte fotografii trimise în mod spontan şi voluntar de câțiva români, cât şi câteva colaborǎri sau poze pline de semnificație trimise de unii apropiați ai fondatorului proiectului.

Proiectul este unul de anvergurǎ naționalǎ, şi chiar internaționalǎ. Însǎ dezvoltarea şi finalizarea lui necesitǎ timp îndelungat întrucât nu e o temǎ simplǎ care se poate trata în doi timpi şi trei mişcǎri. Aceste poze sunt pline de sens, evocatoare de foarte multe schimbǎri în mentalitatea şi societatea româneascǎ de-a lungul timpului. „Am ideea de mai bine de un an şi a suferit multe modificări. Însă în forma pe care o cunoaşteţi abia dacă împlineşte zece zile. (…) Nu sunt la prima carte de artist şi aş putea să o scot mâine. Însă, de data asta, mi-aş dori mai multe colaborări, am câteva invitaţii în minte, aştept să se dezvolte unghiul de analiză a acestei capsule a timpului care este camera de zi.”, mǎrturiseşte Claudiu Cobilanschi (Interviu VICE)

Amintiri despre sufragerie

Uitându-mǎ prin pozele de pe pagina Facebook dedicatǎ acestui Muzeu al Sufrageriilor, mi-am amintit cu plǎcere de camera de zi sau sufrageria apartamentului în care am copilǎrit în Botoşani, unde îmi petreceam mare parte a timpului. Deşi aveam camera mea, unde era şi un birou şi o mini-bibliotecǎ cu cǎrți şi, mai târziu, un calculator, nu stǎteam în ea decât sǎ îmi fac temele, sǎ citesc o carte şi, desigur, noaptea dormeam acolo. Dar în restul timpului din zi, înainte sǎ merg la şcoalǎ sau dupǎ ce mǎ întorceam, sau în week-end, când nu eram ocupatǎ cu teme sau nu ieşeam afarǎ cu prietenii/colegii, mergeam în sufragerie (eu i-am zis mereu sufragerie şi nu camerǎ de zi).

Sufrageria era spațiul în a cǎrui decorare şi amenajare nu fusesem deloc implicatǎ şi nu participasem în niciun fel, dar în care petreceam momente intense şi pline de însemnǎtate. În sufragerie mǎ întindeam pe canapea sǎ mǎ relaxez, sǎ mǎ odihnesc şi sǎ am „linişte” (şi nu în camerǎ, de ce oare ?). În sufragerie urmǎream cu mare interes serialele mele preferate şi filmele. Pǎrinții aveau televizor în camera lor, dar eu nu. Pentru a avea acces la televizor şi a urmǎri ceea ce doream eu, trebuia sǎ merg în sufragerie.

De asemenea, când aveam musafiri acasǎ pentru diferite evenimente, în sufragerie primeam lumea. Sufrageria era vitrina casei. O sufragerie aranjatǎ, ordonatǎ, cu bibliotecǎ mare şi bibelouri, vaze, tablouri şi mileuri frumoase denota o familie cu oameni instruiți, deschişi, care iubesc frumosul, cultura şi care au ideile clare. Canapeaua avea şi ea un loc aparte. Nu trebuia sǎ fie nici prea ochioasǎ, nici prea mare, nici prea micǎ, ci numai potrivitǎ şi comodǎ pentru ca sǎ invite oamenii sǎ se aşeze la o vorbǎ. Apoi, un alt obiect foarte la vedere şi studiat era perdeaua care acoperea geamurile şi uşa ce permiteau accesul în balcon. Nu era acceptatǎ nicio cutǎ, numǎrul de pliuri era important, la fel ca şi motivul. Şi, sǎ nu uitǎm biblioteca şi mobila impunǎtoare care trebuia sǎ acopere întreg peretele şi unde trebuiau sǎ fie aranjate cǎrțile, bibelourile, mileurile, serviciul de masǎ, paharele, etc.

Ultimul accesoriu important era covorul persan, de preferințǎ destul de mare cât sǎ ocupe toatǎ suprafața între canapea şi mobilǎ/bibliotecǎ, şi colorat. Masa era mai puțin importantǎ pentru cǎ de obicei mâncam în bucǎtǎrie şi, în sufragerie, aveam o masǎ extensibilǎ, aranjatǎ într-un colț care era utilizatǎ la sǎrbǎtori şi la aniversǎri.

Perspective

Aşa era sufrageria copilǎriei mele, destul de încǎrcatǎ şi relativ puțin modernǎ. Astǎzi constat însǎ cǎ au evoluat tendințele în amenajarea interioarǎ şi mai ales s-au diversificat destul de mult sub influența globalizǎrii. Unii oameni se orienteazǎ spre un stil sobru destul de funcțional creând un spațiu relativ neutru şi aerisit. Alții personalizeazǎ mai mult aceastǎ camerǎ cu amintiri şi decorații culese de prin cǎlǎtorii sau care denotǎ pasiunile lor. Existǎ şi familii care sunt încǎ puternic legate de cultura popularǎ şi religioasǎ, in ale cǎror sufragerii se regǎsesc încǎ țesǎturi cu motive populare sau icoane. Dar sunt şi sufragerii mai „luxuoase” sǎ le zicem, într-un stil interbelic, cu ornamente murale, cu şeminee, unde se simte influența unui designer de interior.

Această prezentare necesită JavaScript.

Toate sunt frumoase, toate au povestea lor care meritǎ investigatǎ în detaliu. Sufrageriile româneşti au multe de zis.

Abia aştept aşadar sǎ descoper lucrarea finalǎ a lui Claudiu Cobilanschi, sǎ vǎd cum e organizatǎ, pe ce teme, în ordine cronologica sau nu… Aş vrea sǎ citesc analiza lui, sǎ vǎd ce elemente am moştenit şi de care nu ne putem despǎrți, ce sentimente şi imagini transpar, ce identitate se creioneazǎ. Ce impact a avut deschiderea granițelor şi instalarea unui brand ca IKEA în România, ce am abandonat complet şi înspre ce ne orientǎm pe viitor în ceea ce priveşte amenajarea interioarǎ a sufrageriilor, şi nu numai.

NB : Toate pozele sunt preluate de pe pagina Facebook „Muzeul Sufrageriilor” pe care vǎ invit de altfel sǎ o vizitați şi sǎ-i descoperiți comorile.

 Andreea

The English version here