Zâmbetul nu costă

Prima ieşire din ţară a fost in Italia. Înainte să ajung acolo auzisem cam toate prejudecăţile pe care noi, românii, le aveam despre locuitori. Le­-am uitat pe toate, am ajuns la aeroport şi, după ce am fost încântată de clima blândă din centru, am fost şi mai încântată de un alt aspect: oamenii ăia chiar zâmbeau pe stradă. Chiar erau relaxaţi, chiar se bucurau de moment. La vita e bella începea să aibă sens. A nu se înţelege că leşinau pe stradă de râs sau că întreg oraşul era un circ, dar exista o detaşare pe care eu nu o detectasem pe tărâmurile de plecare.

Au trecut câțiva ani de la acea experiență. Acum, în București, iau dimineaţa metroul spre birou. Cu căştile în urechi, fredonând bucăţi de versuri sau bâţâindu-mă uşor, răsfoind pagini de cărţi. Privind din când în când în jur. Nu, românii pe care îi văd eu nu zâmbesc. Au privirile concentrate în gol, sunt încruntaţi, deprimaţi, încrâncenaţi chiar. Da, mulţi dintre noi nu suntem persoane matinale, e deci greu să fim surâzători când soarele abia a răsărit, nu ne-am savurat încă micul dejun, cafeaua, ceaiul. Dar e mai mult decât atât. Şi la alte ore situaţia e aceeaşi.

Conform unui studiu sponsorizat de ONU şi condus de către o echipă de cercetători de la Universitatea din Columbia, în ceea ce priveşte fericirea locuitorilor în perioada 2010-2012, România se află pe locul 90 din 156. Studiul, care poate fi consultat aici, ia în considerare diverşi factori: PIB-ul, speranţa de viaţă, sprijinul social, generozitatea şi alte câteva. Studiul surprinde nemuţumirile românilor, dar nu spune şi ce ar fi dispus fiecare să facă pentru a-i fi mai bine. Fără să neglijăm aspectele economice sau politice de care ne lovim toţi şi care ar putea să ne domolească buna dispoziţie, impresia mea (şi e posibil să greşesc) e că multora le convine să se plângă constant fără a încerca să contribuie în vreun fel la schimbarea propriei lor vieţi. Mai ales când găsesc şi pe alţii care adoptă aceeaşi atitudine.

Motivele de insatisfacţie sunt numeroase: e luni, plouă, e frig, politicienii sunt corupţi, echipa de fotbal a mai pierdut încă un meci, la supermarketul din colţ nu mai au ciocolata preferată, salariul e mic şi mai trebuie să şi munceşti pentru el. Există o încăpăţânare de a pune accentul pe orice aspect negativ, indiferent cât de mic, în loc de a privi şi părţile bune. Nu suntem toţi aşa, dar fără să vrem în multe situaţii încurajăm plângăcioşii prin simpla indiferenţă. Sau ne lăsăm influenţaţi. Mi-a plăcut mult micul experiment de mai jos. E un mod de a schimba atmosfera şi de a crea un exemplu. N-avem toţi râsul contagios din video, dar câte un zâmbet, chiar şi mai timid , tot ne iese. Sau măcar o privire luminoasă, care, spun cercetătorii, ne şi întinereşte. Să le încercăm mai des, zic. 🙂

Anamaria