O tură scurtă de toamnă la vârful Omul

comment 0
LOCURI

O tură scurtă de toamnă la vârful Omul

O tură scurtă la vârful Omu este perfectă atunci când ai chef de munte dar nu ai timp suficient. Iar pentru aceasta nu e nevoie decât de o zi liberă și un strop de motivație.

Pentru cei ce nu știu deja asta, vârful Omu este situat în Masivul Bucegi. Este al șaselea vârf ca înălțime din România. Și cel mai înalt vârf din Bucegi – 2505 m.

Pentru a face această tură, trebuie să ajungeți în Bușteni dis-de-dimineață. Din București, cea mai eficientă opțiune este trenul. Aveți două ore de transport, evitând astfel coloanele interminabile de mașini de pe Valea Prahovei. Odată ajunși în Bușteni, mergeți direct la Telecabina Babele și cumpărați un bilet dus-întors. Din câte am reținut, în sezonul de iarnă, telecabina se deschide la 8.30 și se închide la 15.45. Prețul unui bilet dus-întors este de vreo 70 de lei de persoană.

După ce ajungeți pe platou, veți vedea imediat traseul către Vârful Omu. Este marcat cu bandă galbenă și are o durată ce variază între 1 oră jumătate și 3 ore. În general, nu ar trebui să vă ia mai mult de două ore. Traseul propriu-zis străbate platoul și nu este unul complicat. Dimpotrivă, are un grad de dificultate redus.

După prima oră, priveliștea devine din ce în ce mai frumoasă.

Releul Coștila

Azuga

În vale, în poza de mai sus, se vede stațiunea Azuga. Iar spre orizont, munții Baiului. Trasee de bicicletă prin munții Baiului puteți găsi aici și aici.

Următoarea poză arată ultima parte a traseului. Puteți vedea cabana Omu în dreapta și vârful Omu în mijloc.

Vârful Omu și cabana Omu

Masivul Piatra Craiului văzut de pe Vf. Omu

Cabana Omu nu este una dintre cele mai luxoase, însă oferă mâncare ieftină, ceai cald și ness. 🙂

Cabana Omu

Să aveți o tură faină!

Andrada

 

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră.
Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ.
O schiță a României de azi văzută prin ochii a două românce.

Lasă un răspuns