Condusul la români
România este țara în care condusul presupune un acut simț de aventură, mult curaj și bineînțeles, un dram de noroc. Sistemul de infrastructură este unul cu un relief extrem de variat și în care arterele de circulație ce conectează principalele zone ale țării au o structură modernă, dar lipsesc cu desăvârșire.
Printre principalele forme de relief se remarcă craterele în asfalt, zonele de podiș de pe drumurile județene și nu în ultimul rând pasurile și trecătorile pentru a putea străbate munții de pietriș depozitați, de obicei, pe prima bandă a drumurilor europene. De asemenea, există și așa-numitele cutremure auto, produse de mișcarea plăcilor de beton de pe șosele, de-a lungul timpului.
Într-un secol al autostrăzilor cu trei, patru benzi pe sens, noi ne putem mândri cu o bogată rețea de drumuri europene, care nu defavorizează niciun mijloc de deplasare: banda întâi fiind destinată vehiculelor cu un cal putere iar banda a doua, auto-vehiculelor. Atunci când există două benzi pe sens. Bineînțeles, iluminatul acestor vehicule nu este obligatoriu, deoarece nu există nicio lege care să prevadă acest lucru. Astfel, în condiții de ceață, norocul este decisiv.
Există și anumite fenomene inexplicabile, precum ” Zidul Morții” de la ieșirea din Suceava, în care, un zid a apărut din senin, pe mijlocul DN 17. Cauzele nu sunt încă cunoscute, însă presupunem că este vorba de o minte sclipitoare.
Din păcate, România este țara în care mori și nu știi de ce. Lipsa marcajelor luminoase, a benzii reflectorizante de pe asfalt sau chiar a asfaltului în anumite locuri este regula, iar organele de control ale traficului nu sunt interesate decât de monitorizarea vitezei participanților la trafic și de încasarea … amenzilor.
Din loc în loc mai apare și câte un indicator care te orbește cu „Viața are prioritate” în care ajungi să te întrebi dacă e nevoie să oprești și să dai prioritate vieții.
Când locuiești în România, ajungi să devii imun, oarecum, la toate aceste lucruri și să speri că ție nu ți se va întâmpla nimic data viitoare. Când pleci, măcar pentru o perioadă, apoi revii în România, devii oripilat de traficul de aici și ți se pare că nu se deosebește prea mult de cel din India. Nu e normal să fii nevoit să pleci. Nu e normal nici când stai.
Andrada
