Micul dejun acasă…doar o amintire ?

Când eram mai mică, dupa ce mă trezeam dimineața şi mă dezmeticeam puțin, primul lucru pe care îl făceam era să merg în bucătărie, să mă aşez la masă cu capul între mâini şi să aştept să iau micul dejun. Pe vremea aceea, mama pregătea laptele sau ceaiul, scotea din frigider dulceața de prune sau vişine, tăia feliile de pâine şi aşeza frumos totul în fața mea ca să pot mânca şi începe ziua bine. În anumite dimineți mă delectam cu bunătățile dulci mai sus menționate, iar în altele, preferam să mănânc sărat : o felie de caşcaval, un ou moale, nişte şuncă sau muşchiuleț, bineînțeles cu o cană de ceai alături. Asta era pe vremea când locuiam acasă, cu părinții, când se ocupa cineva de mine :-).

Apoi am plecat la facultate, am luat viața în piept cum se zice, am început să urmez cursuri matinale, să mă culc târziu, să uit de bunele obiceiuri şi să sar peste micul dejun, preferând să ronțăi nişte biscuiți sau un cookie în pauza dintre doua cursuri, uneori să decalez masa de prânz mai mult după-masa sau chiar să o sar complet şi să mă trezesc seara înfometată.

Au trecut şi facultatea şi masterul cu programul haotic, a început viața activă. Când se presupune că suntem responsabili. Doar că eu constat şi acum că micul dejun nu face neapărat parte din rutina mea zilnică. Nu mai am ritualul pe care îl apreciam atât de mult când eram mică. Azi, în cel mai bun caz, după ce mă trezesc, merg în bucătărie, pun o capsulă în maşina de făcut cafea, apăs pe un buton şi după scurt timp obțin un capuccino mai mult sau mai puțin spumos, iau în fugă un cub de ciocolată sau un biscuit sau un croissant, înghit totul într-un timp record şi direcția duş, imbăacat şi afară pe uşă să nu cumva să întârzii la serviciu. Nu mai apuc să mă aşez la masă, să savurez aroma ceaiului sau a ciocolatei/cafelei, să aleg ce dulceață să ung pe pâinea proaspătă. Adio mic dejun sărat de asemenea. Iau în grabă ce prind sau pur şi simplu „uit” să mai acord timp primei mese importante din zi.

Fac asta deşi toți medicii şi specialiştii în nutriție recomandă un mic dejun sănătos şi copios… Şi când mă uit în jurul meu, constat că nu sunt singura persoană care se comportă astfel. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb : de ce oare nu îmi mai fac timp pentru ritualul atât de apreciat odată ? de ce îmi incep ziua în mod abrupt când aş putea face altfel ? ce alte lucruri atât de importante am de făcut încât să nu îmi îngădui această pauză ? O întrebare care rămâne fără răspuns pentru moment…

Singurul moment din săptămână când îmi îngădui această plăcere din plin este week-endul. Sâmbăta şi duminica pot dormi cât vreau dimineața, nu mai sunt grăbită şi la orice oră m-aş trezi, mă îndrept liniştită şi zâmbitoare spre bucătărie şi încerc să îmi constitui un meniu mic dejun pe gustul meu : dulce sau sărat, cu lapte şi cereale, cu fresh de portocale sau ceai sau ciocolată caldă, cu prăjituri sau fără, depinde de ce dispoziție am. Sau, mai nou, din când în când, duminica ies la brunch cu prietenele şi luam un mic dejun / prânz gargantuesc : şi cu patiserii dulci şi sărate, şi omletă, şi şuncă, şi ciocolată caldă, şi pancakes, şi suc proaspăt de portocale, şi pâine, şi unt, şi dulceață, şi fructe. Miam !

Dar, de îndată ce luni bate la uşă, ritualul mic dejun se pierde…

Andreea