Muzeul copilăriei părinților noștri

comment 0
GȂNDURI

Muzeul copilăriei părinților noștri

Fotografiile vechi, prăfuite, din șifonierul cu miros de naftalină al bunicii. Medalii frumos colorate, dar de mult ruginite. Cărți poștale decolorate. Librete de economii. Crema „Doina”. Matrioșca. Cartoanele pentru ouă uitate în camară. Telefonul cu disc, de culoarea untului. O călimară cu cerneală dintr-o cutie cu inscripții chinezești, alături de un abecedar.cec

Imagini lăsate în podul casei care devin din ce în ce mai decolorate. Un depozit de amintiri care nici măcar nu au existat. Pentru mine. Decât la nivel de senzații…  Amintirea senzației când mă furișam în camera bunicii și începeam să cotrobăi, prin mirosul puternic de naftalină. Găseam tot felul de obiecte lasate. Fotografii alb-negru, ziare pe care nu le înțelegeam. Pe vremea aceeea nu știam încă să citesc. Mă uitam curioasă la poze și mi șe păreau triste. Sumbre și triste.

De atunci imaginea mea despre comunism s-a scufundat adânc într-o mare de „gri”. Poate și a altora…

Îi întrebam pe bunici curioasă: „cum era pe vremea vostră?”. Eram fascinată și înspăimântată totodată când auzeam poveștile bunicului despre chiaburi și despre cum l-au dat comuniștii afară din facultate. Îmi povestea cum trebuia să stea la coadă câteva zile pentru a cumpăra stofă de palton. Cruntă psihologia asta a cozii.

Mi se părea ireal. Cu atât mai ireal cu cât eram și mică și născută în ’89.

Chiar dacă nu am trăit în perioada aceeea, încercam să îmi imaginez momentele grele și mai puțin grele de atunci. Îmi doream să aflu cum au trăit părinții și bunicii mei. Și sunt convinsă că nu eram singura. Am tot auzit diverse păreri, unele persoane susțin că era mai bine în perioada aceea, altele spunând că era mai rău. Dată fiind imaginea mea gri, înclin să cred că nu era prea roz. Dar oricum ar fi fost, face parte din trecutul nostru.

Nu cadrele istoriei și nici structura de profunzime a cotidianului sunt cele care interesează istoria directă a vieții cotidiene.

Nu o să țin o lecție de istorie, ci mai curând una de curiozitate. Nu de alta, dar nu am excelat niciodată la istorie.

telIstoria vieții cotidiene – prin biografia oamenilor simpli, a „celor de jos” – este cea care contează. Vestimentația, alimentația, munca sau timpul liber, relațiile intracomunitare sau specificul rememorării trecutului ne aduc puțin mai aproape de copilăria părinților noștri, sau chiar a bunicilor noștri.

Tematica istoriei comunismului a fost abordată de multe ori. Memoriale ale comunismului deja există. Muzeele terorii ne înspăimântă. Dar nimeni nu a pomenit de copilăria părinților noștri, de viața cotidiană dinainte de ’89?

Muzeul acestui cotidian cred că se află în multe din podurile caselor părinților noștri. Sau ale bunicilor. Și cred că este mai accesibil decât ne imaginăm noi…

Reconstruirea vieții cotidiene în comunism, fie și fragmentară, ar îmbogăți cu siguranță imaginea noastră despre o lume părăsită, dar care continuă însă să ne urmărească sub o formă sau alta.

În acest scop, Asociația CulturEst inițiază Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism (MuViCC), primul de acest gen din România, pe care îl veți găsi în Botoșani. Da, locul ăla unde se agață harta în cui 🙂 .

abcPe lângă partenerii oficiali, Asociația B-Right Media Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Muzeul Literaturii Române din Iași, cea mai mare contribuție o avem noi, cei care mai găsim prin podurile caselor părinților noștri obiecte și amintiri din perioada comunistă. În perioada 6 iunie – 31 august se va desfășura campania „Nu aruncați istoria la gunoi, aduce-ți-o la muzeu !” de colectare de obiecte și documente de dinainte de ’89, oferite în regim de donație. Campania se va desfășura în Botoșani, însă oricine poate contribui, fie prin deplasare directă la unul din punctele de colectare din Botoșani (Pietonalul Unirii, de vineri până duminică între orele 16:00 – 21:00), fie contactând reprezentanții acestei campanii pe adresa de e-mail muviccbotosani@gmail.com. De asemenea, proiectul îmbrățișează cu căldură inițiativele de voluntariat, așa că, pentru cei interesați aceeași adresă de e-mail vă stă la dispoziție. Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Facebook a proiectului.

Până la finalizarea renovării vechii clădiri a CET-ului, ce va găzdui muzeul cu pricina, obiectele obținute în urma acestei campanii vor fi expuse în cadrul unor expoziții temporare, deschise publicului. Reprezentanții campaniei, alături de Răzvan Constantin Pascal – cel ce mi-a dat un un ghiont să scriu acest articol 🙂 – vor reveni cu noutăți pe pagina de Facebook. Pănă atunci, sunteți invitați să donați „o amintire” sau o inițiativă de voluntariat. Sau măcar un strop de curiozitate…

Andrada

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.