Guest-blogging : Ce-ar putea învăța regatul reginei de la români ?

comment 0
GȂNDURI

Guest-blogging : Ce-ar putea învăța regatul reginei de la români ?

Ar fi multe pe care le-am putea noi învăța de la ei, manierele și dezinvoltura fiind pe primele locuri. Dar sunt și câteva lucruri pe care ar trebui să le învețe englezii de la noi. Vă povestesc unele lucruri observate de mine în perioada în care am locuit acolo și în care am fost îndrăgostită de toată Anglia și de oamenii ei.

Să-și facă piețe, domnule ! Cu fermieri care să vină și să-și prezinte marfa, s-o poți mirosi și să chiar aibă miros, s-o pipăi, să nu trebuiască să consume exclusiv produse ambalate în supermarketuri. Eu am o manie, nu (prea) iau legume si fructe care nu miros. În supermarketurile prin care m-am plimbat eu în Manchester rar găseam roșii, castraveți, ardei care, șoc și groază, să miroasă ! Ei, nu știu ei ce pierd !

Apoi să dăruiască flori. La zile de naștere, la diferite evenimente, nu știu, oricând. Eu n-am prea văzut oameni cumpărând și dăruind flori ca la noi. Dar să nici nu exagereze cu asta; eu nu sunt de acord cu doamnele învățătoare și directoare care umplu căzi pline cu flori după festivități de început de an.

Să bea mai multe ceaiuri naturale. Că ceaiurile le plac oricum, dar majoritatea bea tipicul ceai negru care are gust mai bun cu lapte (zic unii, nu eu). Să încerce ei un ceai cinstit de tei, mușețel, sunătoare.

Și să iasă în stradă când nu le convine ceva! Mamă, ce-a fost la noi anul trecut la evenimentul #REZIST. Păi să fi știut englezii să nu mai fie atât de politicoși și să iasă în stradă să urle că nu le convine Brexitul, poate-și schimbau soarta acelui vot. Că la ei cred că e un pic mai curată politica și cu siguranță n-ar fi fost ignorați 600.000 de oameni ieșiți în stradă.

Ar putea să învețe despre mâncarea tradițională pe care ei n-o prea au. Eu știu de English breakfast, de plăcintele cu carne și de cottige pie ca fiind 100% de-ale lor, dar în rest mai nimic. Am mâncat mult mai bine la restaurantele cu specific oriental, de exemplu. Pentru mine, cea mai bună mâncare englezească a fost cea indiană ! 

Să învețe să negocieze. 

Să înțeleagă mai mult partea spirituală a Crăciunului și a Paștelui, nu doar partea marketing-uită. Asta e valabilă și pentru noi 🙂

Să descopere pufuleții, ciocolata de casă și cornurile cu ciocolată.

Să renunțe la școlile exclusiv de fete sau exclusiv de băieți. Asta e o părere personală, se poate să nu fiți de acord cu mine. Școlile mixte, cum avem și noi, au beneficiile lor.

Să micșoreze taxele de școlarizare universitară. Să și le poată permite mai mulți.

Să încerce să țină magazinele deschise până mai târziu. Nici chiar până la 10 zi de zi cum sunt la noi (eu văd asta ca pe un ușor abuz), dar nici până la 5, unele. 

Ar fi multe pe care le-am putea învăța noi de la ei, dar am făcut un exercițiu de imaginație invers și-a ieșit ce-ați văzut. V-am luat prin surprindere cu ceva sau am sărit peste altceva ? Vă așteptăm cu drag completările mai jos, în rubrica de comentarii !

Cu drag,

Ioana (Blog personal : Back to Romania)

English // Français

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi văzută prin ochii a două românce.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.