Doi călători români: Into the world

comment 0
FABRICAT ÎN ROMȂNIA, GȂNDURI, OAMENI

Peste mări și țări sau… Into the world

Când i-am contactat prima oară pe Ana și pe Ionuț, cândva prin octombrie, aveam în minte un portret pentru campania I’m Romanian. După câteva schimburi de cuvinte și de e-mailuri, când am văzut naturalețea cu care se desfășoară pe hârtie sau, mai bine zis, pe tastatură, mi-a fost imposibil să cuprind totul într-un portret de câteva paragrafe așa că m-am reorientat puțin și astfel a luat naștere acest articol. 🙂

De ce m-am gândit la ei ca și portrete pentru I`m Romanian ? Pentru că sunt niște români care inspiră și care aspiră. La compasiune și înțelegere. La lucruri care nu se pot cumpăra cu bani. La a fi… oameni, mai presus de orice. Pentru că sunt niște români care ne dau un exemplu de a fi și nu de a dobândi. Sunt niște români care își reprezintă țara fără prea mult patriotism, doar prin simplul lor fel de a fi, de la care mulți ar trebui să ia exemplu.

De ce am renunțat la ideea de portret in cadrul I’m Romanian? Pentru că energia pozitivă pe care o emană și povestea lor de viață nu aveau suficient spațiu de desfășurare într-un simplu autoportret. Pentru că, deși ne știm mai mult din vedere și mai puțin din vorbe, m-a fascinat felul lor de a scrie doar printr-un schimb de e-mailuri.

Vă invit așadar să citiți o poveste de călătorie și de viață inspirată din vise și presărată cu multe gânduri pozitive. Apoi vă mai invit să le citiți blogul (al cărui link se află puțin mai jos) și cartea proaspăt lansată, în noiembrie anul trecut, „Oyibo – 2 oameni, o motocicletă, 14 luni în Africa”.

Inițial, acest articol trebuia să fie publicat înaintea cărții, însă câteva probleme tehnice ne-au amânat puțin activitatea.

Care e treaba cu Into The World?

Suntem un cuplu de arhitecți: Ionuț, născut în București, în miros de benzină în mașina unui bunic cu suflet de nomad, și Ana, o gălățeancă convinsă din copilărie că este versiunea feminină a lui Habarnam. Ne plac locurile cu nume greu de pronunțat și mâncarea condimentată, să umblăm în picioarele goale și să dormim la cort în tânguiri de șacal. Ne e bine în Sahara, dar și în pădurile tropicale, unde am și lucrat o vreme ca voluntari (Nigeria). Până în 2010 ne-am ocupat cu școala de arhitectură, munca în proiectare și călătoritul cu rucsacul în spinare, cu trenul, scuterul sau mașina. După  escapadele în Europa, pe care, ca studenți, le-am tratat mai curând ca niște excursii de documentare, ne-am trezit înamorați de o Turcie gurmandă și senzuală, o Sri Lanka răscolită încă de războiul civil, o Thailanda a tuturor simțurilor și de alte astfel de locuri din Asia de Sud-Est – o Mecca a călătorilor pe drept cuvânt.

Aveam însă demult un gând: să traversăm Kalahari cu mașina. Planul era utopic, datorită costurilor ridicate și implicațiilor logistice pentru vehiculele cu 4 roți. A fost nevoie de un accident sportiv și o iarnă cenușie ca să ne vină ideea: pe 2 roți e – nu-i așa? – mai mișto decât pe 4! Așa că am decis să plecăm în toamna aceluiași an în Africa pe motocicletă. Cum nu aveam la noi telefon mobil și nu știam cât de des vom putea avea acces la o cafenea internet, am ales să deschidem un blog pe Tumblr, prin care urma să ținem legătura cu parinții și cei apropiați. Așa s-a născut http://intotheworld.eu/ro, la început exclusiv în limba română.

Africa 420.

În Sahara am pus roțile abia în 2011, pentru că un accident moto chiar în ziua plecării în 2010 ne-a forțat să rămânem în Romania încă 9 luni. Accidentul nu ne-a descurajat, deși a fost o lovitură grea, ci ne-a convins că visele nu trebuie amânate, pentru că „mâine” este nesigur. Visele trebuie trăite acum. În călătorie  am lucrat ca voluntari în pădurea ecuatorială în Nigeria, am traversat Sahara în călduri de peste 54 de grade, am urcat Muntele Camerun, am explorat Delta Okavango şi bazinul Congo, am locuit într-un cătun camerunez fără bani şi fără telefon, am tractat motorul defect 350 de kilometri, am făcut malarie, am condus 3 000 kilometri de off-road extrem în R.D. Congo, am trecut de sute de controale armate şi hăţişuri birocratice şi am cumpărat un pahar de ceai în Egipt. Am vizitat: Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Maroc, Sahara Occidentală, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon, Republica Congo, Republica Democrată Congo, Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Mozambic, Tanzania, Kenya, Etiopia, Sudan, Egipt, Turcia. La final, turul Africii ne-a luat 14 luni si 55000 de kilometri.

unspecified

IMG_1741

IMG_1066

Cum a fost pe drum?

Greu, frumos, plin de revelații. Fiecare zi a fost specială. Oamenii întâlniți au fost cea mai grozavă răsplată. La început am fost consumați de necesitățile imediate: orientare, hrană, apă, adăpost – ținând cont de faptul că am campat în natură în fiecare noapte în care nu eram găzduiți de un localnic. Pe măsură ce traiul a la Bear Grylls ne-a devenit o a doua natură, am început să simțim că transformarea fizică era doar prima etapă din ceva mult mai mare. Prin Nigeria a trebuit să recunoaștem că nu mai eram aceiași oameni ca la plecare. În Congo eram deja convinși că nu mai e loc de dat la întors. Ne aflam, nu pe un drum către Cape Town, ci pe o „cale”. Experiența Africa lucrează încă în noi. Pe parcursul călătoriei, blogul www.IntoTheWorld.eu a crescut odata cu noi. Am început să scriem și în engleză, am fost căutați de oameni care doreau să ne invite la ei acasă și ușor-ușor am adunat material pentru mai mult decât un jurnal. Poate o carte?

unspecifiedy

Experiențe post-Africa.

După Africa a urmat un an în Asia, mai întâi pe 2 motociclete pe Drumul Mătăsii, în Mongolia și Siberia. Apoi cu bicicleta de-a lungul Chinei, Vietnamului, Cambogiei și Thailandei și la final o tură foarte, foarte grea în Oman. Iarna trecută ne-am întors în Africa pentru a pedala 6 săptămâni de la Lacul Victoria (Uganda) la Oceanul Indian (Tanzania/Zanzibar). Plecarea spre Uganda a coincis cu un alt pas important: finalizarea manuscrisului primei noastre cărți, „Oyibo”.

IMG_5857

IMG_5933

Cartea „Oyibo – 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni in Africa”.

Acum 4 ani aflam că atunci când ţi se strică motocicleta în Camerun şi nu ai nici bani, nici telefon, e musai să ai încredere în oameni. Regula asta a funcţionat în toate cele 14 luni pe care le-am petrecut în Africa. Am povestit o parte dintre păţaniile de atunci pe site-ul nostru, altele se vor afla din cartea „Oyibo” publicată de editura Humanitas și lansată la târgul Gaudeamus 2015, are 400 și un pic de pagini și este ilustrată cu fotografiile noastre și a devenit în scurt timp unul din best sell-urile editurii .Spoiler :”Oyibo” nu este atât o carte despre Africa sau lucrurile care ne deosebesc de oamenii de acolo, cât mai ales despre cele pe care le avem cu toţii în comun.

unspecified3

Iată ce scrie în introducere:

Ana Hogaș și Ionuț Florea sunt doi tineri arhitecți. În anul 2010 au hotărât să renunțe – cel puțin pentru o vreme – la carieră și să pornească în jurul lumii pe motocicletă. Așa s-a născut proiectul ‘Into The World’, a cărui primă etapă a fost o expediție de 14 luni în Africa, începută în 2011. Volumul lor de debut, ‘Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa’, este jurnalul acestei călătorii. În 2013 Ana Hogaș și Ionuț Florea au plecat spre Mongolia, de această dată pe două motociclete cu care au străbătut Turcia, Georgia, Rusia, Kazahstanul, Uzbekistanul, Tadjikis- tanul și Kirghistanul și, în cele din urmă, Siberia. Drumurile lor nu se opresc însă aici, în planurile lor de viitor întrezărindu-se și alte expediții spre regiuni mai puțin bătute de europeanul obișnuit. Autorii au avut numeroase expoziții de fotografii de călătorie în București, Cluj și Brașov, au susținut conferințe despre experiențele pe care le-au trăit în jurul lumii și au scris articole în diverse publicații ca de pildă National Geographic Traveler, Igloo, Overland Magazine.

Iată ce spun cei care au citit-o deja:

„Ana i Ionu sunt dream team-ul alături de care aş merge până la capătul lumii şi înapoi. ‘Oyibo’ e un imbold pentru a-ți urma visul. Care are toate şansele să se împlinească dacă îți iei inima în dinți, te deconectezi de la ‘virtual’ şi faci pasul către ‘real’. O poveste pe care mi-ar fi placut să o fi trăit eu.”

Alex Gavan, alpinist

„‘Oyibo’ nu te va lăsa indiferent, să ştii. S-ar putea să-ți vină să-ți dai demisia, să pleci în lume, s-ar putea chiar să vrei să faci asta cu o motocicletă. S-ar putea să vrei să fii viu.”

Mihai Barbu, fotograf, autorul cărții „Vând kilometri”

„Din doi ‘oameni albi’ şi o ‘Africă neagră’ a ieșit o combinație foarte colorată.”

Sega, autorul romanelor „Namaste”

Cum ne vedem țara după acești ani de experiențe nomadice și ce fel de români suntem?

Nu am fost și nu am devenit cine știe ce patrioți. Contactul cu alte culturi ne-a făcut să ne vedem mai bine lungul nasului, să fim mai toleranți cu năravurile altora și cu defectele noastre. Să acceptam orice religie, orice opinie. Am devenit mai curioși, ne străduim mai mult să înțelegem. În același timp ne apreciem mai bine locul în ecosistemul balcanic și în lume, ne regretăm mai mult bunicii și savurăm mai mult fiecare drumețiile la munte, fie că e pe Moldoveanu sau în Bucegi. Suntem încă dezamăgiți de felul în care România și-a valorificat un sfert de secol de libertate și ne dorim să se promoveze meritocrația, valorile autentice, moștenirea culturală, să fie protejată natura, care e încă diversă și relativ sănătoasă, sa se râdă mai mult și să se cârcotească mai puțin. Credem că orice om este mai fericit în propriul destin  decât într-o pastișă a destinului altcuiva. Am văzut zeci de comunități, triburi și țări care și-au asumat locul și care trăiesc cu zâmbetul pe buze. Turiștii români care au început să ajungă în India, Cambogia, Tanzania, ca să numesc numai câteva locuri unde se trăiește mai greu decât în România, ne pot da dreptate: au observat și ei că sărăcia nu împiedică pe nimeni să fie fericit, iar noi românii nici măcar nu suntem săraci.

Alte concluzii din anii de vagabondaj.

Cartea noastră „Oyibo” este plină de mărturisiri şi revelații personale. Câteva merită puse însă și aici. Am realizat că ne trebuie foarte puțin pentru a ne simți perfect: să fim sănătoși, să avem ce mânca, un colț de sălbăticie să ne odihnim. Că suntem legați unii de alții și toți de natură („brother from another mother” spun africanii ). Că oamenii și animalele trebuie tratați cu aceeași compasiune și deschidere. Că e important să facem totul cu pasiune.

Cartea este disponibilă pentru vânzare aici, iar variantele digitale pot fi găsite pe blogul Intotheworld.

oyibo

Andrada

Lasă un răspuns