Parfum de româncă – Guest Blogging

comments 2
FABRICAT ÎN ROMȂNIA, GȂNDURI, OAMENI

Parfum de româncă (Guest – Blogger : Silvia – silvisme.ro)

Anul trecut am fost la o conferință unde unul din subiectele discutate a fost legat de trăsăturile definitorii ale României. Celor prezenți li s-a cerut să spună cuvinte care descriu cel mai bine România și românii. S-au aruncat cuvinte ca “inventivitate”, “inocență”,”credulitate”, “diversitate”, “răbdare”. Eu am spus “umor”. Și mai voiam să adaug ceva dar nu-mi puteam aminti cuvântul care descria cel mai bine ce voiam să spun. Spre marea mea surprindere, mi-am amintit la câteva ore după ce am părăsit conferința. Cuvântul era “femei”.

“Mai bine că n-am spus așa ceva”, mi-am spus în gând. “’Femei’ nu e o calitate, o stare de spirit sau un adjectiv. E pur și simplu un substantiv.”

Gândul ăsta, că ideea mea ar fi fost proastă, mi-a activat mândria. Asta m-a mutat instant într-un alt punct de vedere. “Dar până la urmă ce e așa ciudat în a crede că femeile sunt o caracteristică definitorie a României?” Până la urmă, nu sunt singura care crede asta. De cele mai multe ori, femeile sunt acel ceva pe care oricine a vizitat România și-l amintește în primul rând. Își amintește că ne-a văzut pe stradă, că “suntem bune”, își amintește zâmbetul, că suntem aranjate sau că știm să ne distrăm, nu? Mulți oameni de afaceri își promovează afacerile și interesele prin intermediul femeilor frumoase de aici. Iar alții vizitează țara special pentru a întâlni femeile. Bineînțeles că astea nu sunt informații oficiale. Chestiile astea nu apar în statistici. Ele apar însă, foarte clar, în fața ochilor mei acum când scriu.

Și apoi mi-a venit un flashback. În timpul vizitei din 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a spus, sărutând pământul românesc, că aici e Grădina Maicii Domnului. Și a lăsat pe toată lumea întrebându-se ce a vrut să spună. Și ca toți ceilalți mi-am făcut și eu propria interpretare a cuvintelor lui. Maica Domnului este arhetipul universal al prezenței feminine. Grădina este colecție de frumusețe. Femeile apreciază frumusețea întrucât sunt unul și același lucru. Frumusețea trezește și ține viu sufletul femeii. Așadar dacă Maica Domnului a pus frumusețea pe acest pământ, asta s-a întâmplat cu un motiv. Nu e doar de distracție. Dacă noi, ca femei, ar trebui să fim primele care să observe asta? Și dacă sufletele noastre ar trebui trezite mai întâi? Dacă româncele sunt cele mai importante?

Atunci de ce nu am zis nimic la conferință? Ah, știu! Pentru că româncele nu vor puterea, nici locul unu sau scaunul de șofer. E prea complicat. Iar eu sunt dovada vie a lucrului ăsta. Nu mi-am putut aminti cuvântul care mă definea tocmai pe mine. Ce spuneți de asta?

Am fost obișnuită să mă pun întotdeauna pe locul doi și să am grijă de ceilalți mai întâi. Asta am învățat eu că trebuie să facă o femeie. Suntem încântate să fim accesorii pe panourile publicitare ale mărfurilor scumpe dacă asta aduce ceva bani pentru noi iar companiilor succes. “Bune” e un compliment acceptabil dacă nimic altceva nu este disponibil. Ne place să fim pe locul doi dacă asta îi face pe alții fericiți. Și acceptăm să fim tratate și ca accesorii dacă asta înseamnă că cineva are grijă de noi. Dacă atitudinea asta menține pacea în țară, de ce să schimbăm obiceiul?

Dar hai să fim obraznice! Să ne închipuim că suntem unul dintre cele mai valoroase bunuri ale României. Ce s-ar întâmpla atunci? S-ar întâmpla așa cum se întâmplă când preiei o slujbă importantă. Ne-am îmbrăca frumos, am organiza o întâlnire, am stabili un obiectiv și am face un plan cu ce e de făcut și de spus. Dar, mai întâi de toate, am împărtăși o viziune, o destinație spre care să ne îndreptăm cu fiecare zâmbet, gest, atingere sau conversație. Asta ne-ar aduce o motivație puternică. Slujbele importante sunt atractive pentru că sunt investite cu solemnitate de către cei care le dețin. Așa că ne-am alege o viziune măreață și am acționa solemn.

atelier-teatru-umbre silvia nicoleta morosanu romania

Apoi, ne-am schimba propria mentalitate, o experiență grea și dureroasă. Dar cum noi avem deja un repertoriu bogat de experiențe grele și dureroase, nu ne-ar deranja una în plus. Pe lângă asta, am fi pregătite să intrăm într-o grămadă de belele, așa cum se întâmplă de fiecare dată când o femeie se trezește că vrea să facă o schimbare majoră în viața ei. Gândiți-vă doar la discuțiile lungi dinaintea redecorării casei. Apoi imaginați-vă discuțiile necesare pentru a redecora toată țara. Nici nu vreau să mă gândesc! Din fericire, am găsi o mare putere înlăuntrul nostru. Și asta ne-ar face fericite. Foarte fericite. Am înflori ca niște bujori și ne-am împrăștia parfumul peste tot. Am deveni o parte din Grădină.

silvia nicoleta morosanu silvisme romaniaHei! Gata cu prostiile! Oprește-te! Conferința s-a terminat. Ai fost îndeajuns de cumpătată să nu zici nimic de acest cel mai valoros bun al României. La câtă mizerie e în țară acum, mai bine că ți-ai ținut gura. Măcar e liniște. E adevărat că miroase cam urât dar asta se rezolvă imediat. Mai plantează cineva niște bujori.

Guest – Blogger : Silvia – silvisme.ro

The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră.
Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ.
O schiță a României de azi văzută prin ochii a două românce.

2 Comments

  1. Autoarea a făcut bine că nu a spus în conferinţa aceea că femeile ar descrie „cel mai bine România și românii.” Femeile nu sunt o „caracteristică definitorie a României”, pentru că femei există şi în alte ţări şi în număr la fel de mare. Dacă România ar fi fost o ţară cu 90% femei şi 10% bărbaţi, se mai putea discuta. De aceea, eu cred că autoarea a avut o reţinere să spună aşa ceva dintr-un bun-simţ, care i-a şoptit că nu se cade, că e nepotrivit. Ceea ce urmează apoi în articolul autoarei este de comentat. Să afirmi că tu, ca femeie, te plasezi (conştient, asumat) pe locul doi, fie şi dintr-un altruism dobândit mai mult pe calea obişnuinţei, ar fi de apreciat. Problema este cu manifestările acestui altruism evocate în articol. După autoare, femeile ar accepta să fie „tratate și ca accesorii”, dar nu din pur altruism, ci din interes. Dacă cineva „are grijă” de o femeie (adică, probabil, îi asigură masă, casă şi alte bunuri şi servicii necesare), atunci ea, românca, acceptă să fie tratată ca accesoriu. Autoarea mai transmite şi ideea că românca nu acceptă oriunde să fie accesoriu, ci doar în locuri exclusiviste, precum „panourile publicitare ale mărfurilor scumpe”. Şi tot din interes: „dacă asta aduce ceva bani pentru noi iar companiilor succes.” Principalul atu al româncelor ar fi, după autoare, frumuseţea fizică, tradusă prin cuvântul „bune”, deşi acest cuvânt ţine de dimensiunea strict vizuală a frumosului şi de o percepţie primitivă a lui. Trec peste confuzia pe care o face autoarea atunci când spune că „Femeile apreciază frumusețea întrucât sunt unul și același lucru”. Dacă ar fi unul şi acelaşi lucru, femeile nu ar mai fi femei, iar frumuseţea nu ar mai fi frumuseţe. Într-o femeie poate exista, în proporţii diferite, şi frumos şi urât. Ele însele o ştiu cel mai bine. Femeia nu trebuie idealizată, aşa cum nici bărbatul nu trebuie idealizat. Pentru că tot suntem la puţin timp de la trecerea lui Umberto Eco în lumea celor drepţi, reamintesc cum scria el că „femeia este corabia diavolului”. (Un vehicul numai bun pentru majoritatea mesajelor publicitare!) Asta ca să fiu în ton cu trimiterile autoarei la Grădina Maicii Domnului.

    Autoarea trece apoi la punctul important al articolului şi se întreabă ce s-ar întâmpla dacă femeia (ca „unul dintre cele mai valoroase bunuri ale României”), ar prelua „o slujbă importantă”. În aceste rânduri se pot observa năzuinţele unor femei din România, dorinţele lor ascunse: dobândirea unei „slujbe importante” pe baza „competenţei estetice”. Cu alte cuvinte, ce-şi doreşte femeia „bună”? O slujbă importantă pe care să „o preia” de la cineva care o deţine sau care o controlează. (Autoarea a observat, desigur, că în lume avem nenumărate exemple de acest fel, care întreţin speranţele multor femei conştiente de farmecul propriu.) Din ce scrie autoarea articolului, femeia, aşa „bună” cum e ea, îşi imaginează că e competentă pentru stabilirea „obiectivului”, schiţarea „planului” şi împărtăşirea „viziunii” într-un parcurs spre „destinaţia” care poate fi atinsă negreşit prin „fiecare zâmbet, gest, atingere sau conversație”. Presupun că „atingerea” aceea la care se referă autoarea este atingerea tastelor computerului superperformant cu care este dotată femeia la slujba importantă şi „atractivă”. Sigur, o asemenea slujbă, pe lângă faptul că e importantă şi atractivă, implică, aşa cum scrie autoarea, şi „solemnitate”, iar românca noastră „bună” pare aptă de orice, chiar şi de o postură marţială într-o nouă „experienţă grea şi dureroasă”. Din descrierea autoarei rezultă că românca noastră este chiar „pregătită să intre într-o grămadă de belele”, deşi nu ne spune cum s-a pregătit. Pregătirea temeinică pare astfel un dat natural al româncelor, care nu se feresc nici de belele, nici de experienţele grele şi dureroase specifice redecorării țării întregi. Cum – necum, românca are, după autoare, un rezervor de putere nebănuită, capabilă nu doar să treacă orice obstacole, dar şi să declanşeze o internă fericire înfloritoare şi parfumată ca nişte bujori. Această himeră vine, probabil, dintr-un soi de disperare pe care pot să o înţeleg, dar trebuie să spun că această concepţie despre românce este cea care duce la o asemenea depreciere. Femeia ajunge să creadă, din cauza lipsei unei educaţii adecvate, a încercărilor din viaţa sa şi a erorilor personale, că valoarea sa este neglijabilă şi că eşecurile din viaţa amoroasă ori din familie ar fi o confirmare a valorii sale scăzute. Greşit, foarte greşit! În mod nedrept şi neinspirat, acest articol transmite în lume ideea că românca este un bun, un accesoriu, o persoană dispusă la varii compromisuri degradante şi care nu are „disponibile” alte calităţi decât apariţia sa fizică. Prin acceptarea posturii de accesoriu valoros, transmisibil, vandabil, negociabil, utilizabil şi depreciabil, românca nu ar mai fi egalul unei fiinţe spirituale, respectabile prin însăşi condiţia sa de om, ci doar un obiect care poate fi apreciat doar prin valoarea sa de utilizare. Nu-mi rămâne decât să constat că românca, în postura ei de obiect şi bun al României, pare să fie, în concepţia acestui articol, doar o monedă de schimb, care, neavând acoperire în aur, nu poate fi considerată nici măcar valută forte.

  2. Pingback: The scent of a Romanian woman - Guest Blogging - Lively Romania

Lasă un răspuns