O nouă modalitate de reciclare: Sigurec

comment 1
FABRICAT ÎN ROMȂNIA, GȂNDURI, SUSTENABILITATE

O nouă modalitate de reciclare: Sigurec

Nu demult vorbeam cu o persoană de origine japoneză care îmi povestea cât de stricți sunt japonezii în privința reciclării deșeurilor menajere. În Japonia, nu numai că oamenii sunt obligați să recicleze, însă pentru a beneficia de serviciul de salubritate, fiecare cetățean este obligat să sorteze și să curețe fiecare deșeu. Spre exemplu, o sticlă fabricată din sticlă nu este doar „o sticlă”. Partea din sticlă se sortează într-un loc, eticheta din plastic se sortează în alt loc, iar dopul se sortează și el în funcție de materialul din care este făcut. Mai mult decât atât, sticla respectivă plus componentele aferente trebuie spălate și uscate înainte de a fi depozitate. Ulterior, după finalizarea sortării tuturor produselor, pe fiecare sac menajer trebuie inscripționat numele persoanei în cauză. În cazul în care persoana respectivă nu a sortat/ curățat elementele corespuzător, ea primește o amendă și nici nu mai beneficiază de acest serviciu.

În timp ce auzeam toate aceste lucruri, mă gândeam cu melancolie la felul în care este colectat gunoiul la români. Pe stradă, în spate blocului, în lacuri, râuri, la colțuri de stradă. Iar în puținele așa-numite „stații de reciclare” vedeam de fiecare dată plastic în locul pentru hârtie și vice versa.

Despre reciclare cu Sigurec

Acum aflu cu mult entuziasm că cineva a făcut un prim pas în acest sens și a creat un serviciu de reciclare. Primul de acest fel în România, constat că Sigurec nu este doar un serviciu de reciclare. Este cel mai modern serviciu de preluare a deșeurilor și este, cu adevărat, o alternativă pentru locurile convenționale de depozitare a gunoiului. O alternativă de reciclare inteligentă.

Cei ce au creat acest serviciu se pare că s-au gândit la toate. Serviciul este ușor de folosit prin crearea unui cont și descărcarea unei aplicații. În plus, pentru fiecare reciclare se primesc puncte cadou (vouchere) ce se pot folosi sau se pot dona. Centre de colectare există în toată țara (de obicei în parcările marilor supermarketuri – Carrefour, Cora etc.). Este chiar și un serviciu de taxi gratuit ce colectează deșeurile la domiciliu. Pe lângă aceastea, mai există și un concurs cu premii.

Sper din suflet ca acest prim pas să înceapă să dezvolte simțul responsabilității față de mediu și în România. Dacă nu din respect pentru mama natură, măcar pentru faptul că este incredibil de simplu și oferă și recompense, pe deasupra.

Toate detaliile, locațiile, precum şi posibilitatea de a descărca aplicația Sigurec sunt disponibile pe www.sigurec.ro.

Un sincer „bravo” pentru Sigurec!

Andrada

The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

1 Comment so far

  1. Pingback: A new way of recycling: Sigurec - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.