I’m Romanian – Andra Ojog, româncă

comment 1
I'M ROMANIAN, OAMENI

I’m Romanian – Andra Ojog, româncă

O prietenă care mă cunoaşte chiar mai bine decât o fac eu mi-a spus că apreciază la mine faptul că ştiu tot timpul exact ce am de făcut. Că am instincte foarte bune, că mă duce mintea ( 😉 ) şi că pun mult suflet în tot ce fac. E un rezumat bun al personalității mele. Chiar fac totul cu pasiune şi dacă îmi pun ceva în plan, fac tot ce e posibil să-mi iasă. Indiferent de obstacolele ce apar.

Parcursul meu e oarecum atipic. Am absolvit un liceu cu profil mate-info. Am continuat cu o facultate de Comunicare şi Relații Publice şi un master pe Resurse umane. Apoi am lucrat aproape 8 ani ca model/scout/booker în cadrul unor agenții de modele foarte mari. Iar în acest moment dețin un magazin online cu jucării şi mobilier din lemn pentru copii, mare parte din produse fiind fabricate în România : www.marveloustore.ro.

Cred profund că România are foarte multe de oferit. Însă de multe ori am senzația că ne autosabotăm şi din cauza problemelor pe care le avem ca nație, nu reuşim să ne mobilizăm şi să creăm lucruri frumoase, pozitive. Nu reuşim să evoluăm constructiv, aşa cum au făcut-o şi alții în jurul nostru.

Azi sunt mândră că sunt româncă pentru că suntem un popor cu gene frumoase şi avem o țară cu care chiar ar trebui să ne mândrim. Avem în jur oameni deosebiți, buni şi calzi, care chiar fac fapte bune. Oameni pe care îi poți suna la 5 după amiaza într-o duminică de vară şi să-i rogi să vină 200 de km să te tracteze de pe autostradă. Sunt copii de multe ori din familii sărace care învață extraordinar de bine şi ne fac mândri la olimpiadele internaționale. Sunt familii care iau în sânul lor copii de pe stradă şi-i cresc ca şi când ar fi sânge din sângele lor. Chestiile astea încă ne fac speciali. Mă regăsesc în oamenii frumoşi din jur. Am preluat din felul de a fi al românilor energia de a construi lucruri interesante.

Mă simt româncă când conaționalii noştri fac figuri frumoase peste hotare şi se vorbeşte frumos despre realizările lor.

Sunt mândră să fiu româncă pentru că ştiu că avem un potențial uriaş.

Pentru mine a fi român înseamnă să-ți cunoşti istoria, să extragi din prezent părțile bune şi să schimbi viitorul. Astfel încât România să nu mai fie o țară din care să îți doreşti să pleci.

Andra

Pagina Facebook Marvelous Store

marvelous store

Online shop Marvelous Store

marvelous store

marvelous store

Click aici pentru a descoperi campania „I’m Romanian”

andra ojog romaniaThe English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

1 Comment so far

  1. Pingback: I'm Romanian - Andra Ojog - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.