Din Suedia, despre români şi România

comment 1
GȂNDURI

Din Suedia, despre români şi România

Multe lucruri s-au spus și s-au scris despre romȃni și Romȃnia. Unele lucruri sunt pozitive, altele negative. Unele au fost scrise cu un scop personal sau politic precis. Puține sunt cele care prezintă țara ȋn mod pozitiv. Unele gȃnduri sunt adevărate, altele nu neapărat. Dar misiunea noastră nu e aceea de a face pe arbitrul și a arăta cu degetul sau a pedepsi. Ci aceea de a permite lumii ȋntregi să descopere Romȃnia și romȃnii, așa cum sunt ei astăzi.

Am putea scrie sute de articole elogioase pentru a impune viziunea noastră și aspectele pozitive ale Romȃniei. Dar nu există un mod mai eficient și mai potrivit de a face publicitate bună țării decȃt acela de a permite unui străin care a vizitat de mai multe ori Romȃnia, care i-a cunoscut locuitorii și a avut parte de numeroase momente frumoase petrecute aici, să vorbească despre experiența sa.

Vă invităm așadar să o cunoașteți pe Yvette Larsson. Este vorba despre o doamnă adorabilă originară din Suedia care a descoperit Romȃnia și romȃnii cu mulți ani ȋn urmă. Și care revine deseori cu plăcere ȋn țară pentru vacanțe. Și nu numai atȃt. Dȃnsa a creat și moderează un blog personal, The Bucharest Lounge, unde promovează Romȃnia și ȋncurajează lumea să vină să ne viziteze țara.

Puteți să vă prezentați ȋn cȃteva cuvinte ?

yvette larsson lively romaniaSunt o suedeză de 43 de ani. Mamă a doi copii minunați. Profesoară de limba suedeză la o școală internațională. Sunt ȋn zodia taur și am un caracter puternic, cu multă voință și o mare capacitate de concentrare. Sunt iubitoare a naturii, ȋmi place să citesc și să scriu, iubesc muzica. Mi-ar plăcea să fiu șef-bucătar și să fiu proprietara unei pensiuni (bed & breakfast). Mă pasionează educația și leadershipul. Îmi place să călătoresc. Sunt admiratoare a produselor artizanale de tot soiul. Și sunt romȃncă ȋn suflet din pasiune. Sunt atrasă de arta fotografiei, de design, arhitectură și modă.

Pȃnă nu demult aveam nevoie de o structură și un cadru fix ȋn viața mea. Aveam nevoie să controlez totul. Dar asta s-a schimbat după ce am descoperit Romȃnia. În urma călătoriilor mele ȋn țară, am devenit mai spontană și mai flexibilă sau mai suplă. Cel mai bine mă simt cȃnd am niște obiective clare fixate. Îmi place să lucrez cu oameni cinstiți, muncitori, amabili. Dar cărora le place și să se distreze 🙂 ! Viața mea de zi cu zi este agitată și ȋncărcată. Dar sper că ȋntr-o bună zi să mă pot dedica full time blogului meu, The Bucharest Lounge. Inima mea bate ȋn ritmul romȃnesc chiar dacă locuiesc ȋn Suedia.

Cȃnd ați descoperit Romȃnia pentru prima oară ? 

În 1985, la Mamaia, cu părinții și bunicii mei. Eram acolo ȋn trecere, aveam o escală. Aveam 13 ani și pe vremea aceea ȋmi amintesc că sistemul era diferit. Magazinele erau accesibile doar turiștilor (apartheid). Afară lumina era stinsă noaptea. Mȃncarea era ȋn rații, traficul era limitat. Totul era diferit și era controlat. Cel mai mult era ȋnsă limitată libertatea de exprimare. Niște adolescenți ar fi vrut să vorbească cu mine. Dar nu au fost lăsați să o facă.

Ce anume v-a motivat să reveniți ȋn Romȃnia mai tȃrziu ?

Aveam un prieten prin corespondență din Constanța. Ne-am trimis scrisori timp de aproape 20 de ani. Apoi, ȋn 2011, am revenit ȋn Romȃnia și am descoperit o țară schimbată.

De-a lungul timpului de cȃnd veniți ȋn Romȃnia, ați remarcat multe evoluții ? 

Da, ȋntr-adevar, am constat că s-au făcut multe schimbări. Și mici, și mari.

Traficul de exemplu. Cȃnd am venit ȋn 2011, abia se găsea de exemplu cȃte o pistă ciclabilă ȋn București. Astăzi există o ȋntreagă asociație a cicliștilor ȋn capitală și din ce ȋn ce mai multe piste ciclabile.

Tinerii au mai multă speranță de asemenea. Sau cel puțin eu ȋntȃlnesc prin intermediul blogului The Bucharest Lounge din ce ȋn ce mai mulți tineri motivați, determinați să reușească. Cu obiective și idei clare. Văd multe schimbări ȋn bine. Dar, pe de altă parte, constat faptul că totuși corupția este ȋncă foarte prezentă ȋn viața de zi cu zi. Și cred că romȃnii ar trebui să o combată și să nu o mai accepte. Unde’s mulți, puterea crește 😉 .

Pe blogul dumneavoastră spuneți că „Romȃnia este ca o perlă ascunsă”. Cum așa ?

Ascunsă : ȋn perioada comunistă, puțină lume călătorea ȋn Romȃnia. După căderea comunismului, Romȃnia a căpătat o imagine negativă. Mulți oameni nu sunt ȋndeajuns de curioși pentru a veni și a vizita țara și a se convinge cu ochii lor dacă ceea ce se spune/aude este adevărat. Nu ajung să descopere cȃt de frumoasă este țara și ce suflet frumos au romȃnii. Există o moștenire culturală vastă care merită cunoscută. Nu pot explica ȋn cuvinte cȃt de bogată este cultura romȃnească.

Perlă : oamenii și viața la țară, tradițiile, satele sunt minunate și pline de viață. În Occident se vorbește de sustenabilitate. Mergeți ȋntr-un sat romȃnesc și ȋnvățați despre asta. Acolo se vede dezvoltarea durabilă, interesul pentru ecologie și dragostea pentru natură, cȃt și grija de sine. Oamenii plantează fructe și legume ȋn propriile grădini. Ei cresc vaci și oi pentru lapte și brȃnză proaspătă, au găini pentru ouă șamd.

Există proverbe, muzică, literatură, istorie, inventatori, filosofi, artiști contemporani și multe altele. Toate sunt perle sau comori pe care le descoper acum și care mă fac foarte fericită.

Ce anume ați descoperit ȋn Romȃnia și ați apreciat atȃt de mult ȋncȃt să doriți să promovați țara ? 

Bogăția oamenilor și frumusețea locurilor.

Cred că Romȃnia merită să fie promovată. Este o diferență enormă ȋntre ceea ce apare ȋn diferitele media și cum e Romȃnia și cum sunt romȃnii ȋn realitate. Inima mea bate pentru Romȃnia din 1985.

Pe blog spuneți că Romȃnia este „funky”… Ce ȋnțelegeți prin „funky” și ȋn ce mod e Romȃnia funky?

Am spus că Bucureștiul este un oraș funky. Adică un oraș dinamic, animat și senzual. Întotdeauna este ceva ȋn curs : un festival, un tȃrg, un concert și multe alte evenimente.

Cum vi se par romȃnii ?

Prietenoși, calzi, amabili, cu simțul umorului, politicoși. Oameni cărora le plac copiii, cărora le place să mănȃnce bine, vorbăreți, frumoși, atrași de estetică. Oameni care trăiesc ȋn prezent, care au forță și puterea de a rezista.

Ce diferențe ați remarcat ȋntre romȃni și celelalte populații europene ?

E dificil să generalizăm astfel. Cu atȃt mai mult cu cȃt nu cunosc toate popoarele europene. Dar aș spune că ceea ce am remarcat eu deosebit la romȃni este forța și rezistența de care dau dovadă mereu. Cu toate acestea, sunt sigură că aceste trăsături caracterizează și alte popoare care au trăit experiența comunismului. E un alt spirit și fel de a fi. Oamenii respectă obiectele, mȃncarea. Se respectă ȋntre ei ȋn Romȃnia. Oamenii produc mai puține deșeuri. De asemenea, mă surprinde plăcut ospitalitatea lor.

În opinia dumneavoastră, ce valori au ȋn comun romȃnii cu ceilalți europeni ?

Suntem cu toții ființe umane cu o istorie comună. Asta ne unește. Umanitatea. Ceea ce ȋnseamnă să fii om. Cu toții avem nevoie de dragoste, de familie, de un adăpost asupra capului, de mȃncare naturală. Cu toții dorim să ne instruim și să ne dezvoltăm, să putem să ne exprimăm liber, să luptăm pentru democrație. Să nu fim judecați prin prisma prejudecăților. Să fim fericiți !

Locul dumneavostră preferat ȋn Romȃnia ?

Îmi plac absolut toate locurile ȋn care am fost. Și am o listă foarte lungă cu locurile pe care vreau să le descoper ȋn viitor. Locurile de care ȋmi amintesc sunt ȋntotdeauna asociate cu oamenii pe care i-am ȋntȃlnit, cu modul ȋn care am fost primită sau cu natura locului ȋn sine și sentimentele pe care le-am trăit acolo.

Oameni sau artiști romȃni pe care ȋi apreciați ?

Mihai Eminescu. Abia aștept să ȋl pot citi ȋn romȃnă.

George Enescu pentru muzica lui magică, Maria Tănase pentru vocea ei nemuritoare.

Mulțumim, Yvette, pentru gȃndurile ȋmpărtășite cu noi și mult succes ȋn continuare cu blogul The Bucharest Lounge și cu ȋnvățarea limbii romȃne 😉 !

Andreea

The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

1 Comment so far

  1. Pingback: About Romania and the Romanians, from Sweden - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.