Soleta – casa cu un nou stil de viaţă

comments 3
FABRICAT ÎN ROMȂNIA, SUSTENABILITATE

Soleta – casa cu un nou stil de viaţă

Retrasă într-o oază de verdeaţă, undeva în nordul Bucureştiului, stă Soleta zero Energy One, prototipul unei case cu un aer aparte. Diferită, totuşi cu elemente familiare din arhitectura tradiţional românească, îţi atrage atenţia. Considerată inovativă ca design, ea este o casă ecologică, independentă energetic care poate fi o alternativă reală a caselor clasice de la tot pasul. În plus, pe lângă ideea unei case altfel, echipa Soleta își propune „să educe piaţa românească prin beneficiile pe care le oferă o casă sănătoasă şi sustenabilă”.

casa-soleta-zeroenergy-27

Dotată cu sistemele adecvate, Soleta ajunge la capacitatea de a-şi produce singură energia necesară funcţionării optime. Propune un stil de viaţă mai responsabil faţă de mediul înconjurător, iar designul simplist din lemn foarte primitor integrează armonios construcţia în peisajul natural.

casa-soleta-zeroenergy-40

casa-soleta-zeroenergy-39

La ora actuală, prototipul expus în Bucureşti, din imaginile alăturate, a devenit simbolul conceptului Soleta, fără a mai fi replicat sau scos la vânzare. Servind ca inspiraţie şi obiect de cercetare, a stat la baza dezvoltării unei noi game de case premium – Soleta Plus, cele dinsponibile pe piaţă în acest moment.
Soleta One Plus, cel mai mic model, are o suprafaţă utilă de 60 mp, însă spaţiul creşte progresiv când vorbim de celelalte modele, Soleta Four Plus având un total de 155,6 mp utili şi aducând un element nou arhitectural – încă un nivel.

Mai multe detalii, însă, ne vor da cei din echipa Soleta, într-un scurt interviu acordat echipei Lively Romania.

Povestea Soletei în câteva cuvinte?

Soleta s-a născut, precum probabil multe idei frumoase, dintr-o dorinţă şi nevoie personală. Cătălin Butmălai, fondatorul conceptului Soleta şi constructor de peste 15 ani îşi dorea un cămin frumos şi sănătos pentru familia lui. Însă clasicul stil constructiv nu-i satisfăcea viziunea şi-şi dorea să conceapă ceva nou, inspirat din tradiţia atât de trainică şi familiară nouă tuturor, dar adaptată stilului nostru de viaţă contemporan. Un stil de viaţă ce necesită mai multă responsabilitate faţă de sănătatea noastră şi faţă de mediul înconjurător ale cărui resurse le folosim fără măsură.

Ce înseamnă conceptul Zero Energy?

Conceptul de Zero Energy are la bază o privire de ansamblu complexă şi în acelaşi timp simplă a folosirii resurselor naturale pe care le avem la-ndemână. Porneşte în primul rând de la designul aerisit, simplist al caselor care se încorporează mult mai bine în peisajul natural prin materialele folosite în construirea lor cât şi „conectarea” caselor cât mai optimă la sursele de energie regenerabile. Când spunem asta ne referim la componentele casei care sunt din materiale naturale în proporţie de peste 90%, la spaţiile vitrate ce permit pătrunderea luminii naturale pe un interval mai ȋndelungat în decursul unei zile, de finisajele realizate cu soluţii pe bază de apă. Foarte important de menţionat aici este şi nivelul de izolare termică a casei foarte performant.

În completarea personalităţii caselor prietenoase cu natura, vin accesoriile zeroEnergy şi aici ne referim la toate sistemele care pot să le transforme în case total independente de reţelele comune de utilităţi. Case care-şi pot produce propria energie necesară să acopere toţi consumatorii lor casnici, prin folosirea resurselor naturale: soarele, apa, vântul, căldura pământului. Aici ne referim la sistem de panouri voltaice, sistem de captare a apei pluviale ce poate fi folosită ca apă menajeră, sistem de încălzire geo-termal, eoliană, ş.a.m.d. Acestea fiind o parte din sistemele existente cu care casa poate fi accesorizată.

Care a fost impactul asupra pieței din România? Dar peste granițe?

Conceptul a fost dezvăluit acum 3 ani, când s-a construit prototipul Soleta zeroEnergy One în Bucureşti. Acesta s-a materializat în scop de cercetare şi studiu pentru a putea vedea cum se poate îmbunătăţi funcţionalitatea casei. Impactul a fost pozitiv, publicul a fost receptiv, media a popularizat conceptul foarte rapid. Dar mentalitatea colectivă din România nu era pregătită să adopte un design diferit faţă de ce vedem în fiecare zi în jur. A stârnit curiozitate, dar din lipsa informaţiilor despre ce înseamnă o casă ecologică, oamenii nu au îndrăznit să cumpere.

În afara graniţelor stă diferit situaţia. Locuinţele ecologice deja sunt percepute ca o alternativă viabilă la construcţiile clasice din cărămidă şi beton, responsabilizarea faţă de mediu este mult mai prezentă şi dorinţa de cumpărare mult mai mare. Un stil de viaţă sănătos şi ecologic nu mai este doar o etichetă frumoasă pe care ne-o dorim, ci o alegere conştientă.

Chiar şi aşa, strategia noastră cuprinde educarea pieţei româneşti despre beneficiile pe care le oferă o casă sănătoasă şi sustenabilă.

Puteți estima numărul de proiecte vândute la ora actuală? (atât în țară cât și în afară)

După construirea prototipului şi valurile de păreri ce au urmat, am adunat toate sugestiile primite, toate criticile constructive şi am ajuns la concluzia că trebuie să dezvoltăm noi modele de case pentru a acoperi nevoile actuale de pe piaţă. Astfel am conceput gama Soleta Plus ce cuprinde 4 modele de case şi care a fost lansată în decembrie 2014. Luăm în considerare intervalul scurt de la lansare şi importanţa deciziei de a cumpăra o casă, echivalentă cu orice angajament pe termen lung precum facultatea sau căsătoria.

Astfel, numărul de proiecte numără 2 case finalizate şi încă două în construcţie, cu termen de predare în primăvara anului 2016. Momentan toate sunt în România. Nu poate decât să ne bucure acest lucru, semn că principiile noastre prind rădăcini la noi acasă şi asta ne dă încredere într-o schimbare sănătoasă. Din străinătate, primim din cele mai exotice ţări din lume solicitări (Insulele Seychelles, Maldive, Malaysia) şi Europa mai ales (Franţa pare să prezinte un interes deosebit). Sperăm să începem construcţiile şi peste graniţe cât mai curând.

Ce fel de materiale de construcții sunt utilizate? De unde sunt procurate aceste materiale?

Casele noastre sunt construite din lemn lamelar şi per ansamblu din peste 90% materiale naturale. Respectăm politica noastră verde şi încercăm să procurăm lemnul la o distanţă nu mai mare de 100 km de locaţia unde se va ridica viitoarea casă. Prin asta încercăm să reducem poluarea cauzată de transportul pe distanţe lungi. Restul materialelor sunt procurate de la furnizori atât din ţară, dar şi străinătate.

Care sunt sistemele folosite pentru a face această casă să fie autosustenabilă?

Este important de menţionat că sistemele acestea care ajuta casa să devină independentă energetic, funcţioneză optim şi datorită conceptului caselor Soleta în sine, care le ajută să dea cele mai bune rezultate. Vorbim despre panouri voltaice pentru producerea de energie electrică, despre sistem de captare a apei pluviale pentru obţinerea de apă menajeră, sistem de încălzire prin compost sau încălzire geotermală, acestea fiind câteva din sistemele care pot contribui la independenţa energetică pe care ne-o dorim.Toate sistemele necesare pentru dotarea casei sunt alese în funcţie de unde este amplasată casa (zonă însorită, ploioasă, unde bate vântul), de resursele naturale de care dispune terenul respectiv şi pot fi valorificate ulterior dar şi consumatorii electrocasnici ai casei şi numărul locuitorilor.

Care este prețul unei astfel de locuințe?

Cel mai mic model costă 39000 euro + TVA şi cel mai mare este 109000 euro + TVA.

Varianta inițială a proiectului a fost Soleta Zero Energy One. Ulterior, acesta a fost îmbunătățit prin Soleta Plus. Ce factori v-au determinat să faceți aceste schimbări?

Aşa cum spuneam, am primit un feedback consistent de la public. Aprecieri, dar şi sugestii de îmbunătăţiri. Astfel, am analizat şi am diversificat multiplele funcţionalităţi ale casei: spaţiu de locuit, casă de vacanţă, birouri, centre de înfrumuseţare. Pentru a fi realizabile, acestea aveau nevoie de mai mult spaţiu, cât mai optim utilizat şi aşa am conceput, pentru început, câteva modele de case care să servească nevoilor identificate pe piaţă.

Având în vedere lipsa fundației, există anumite restricții în ceea ce privește alegerea terenului pentru o astfel de casă? Există anumite criterii de care trebuie ținut cont în prealabil?

Fundaţia nu lipseşte. Menţionăm că există două variante de fundaţie: cea clasică din beton şi cea pe butuci de lemn. Pentru cea pe butuci de lemn, este de preferat ca terenul să fie cât mai drept pentru o stabilitate mai bună. Exprimări precum „casa fără pereţi” sau „casa fără fundaţie” sunt interpretări metaforice ale soluţiilor date de noi. Spaţiile vitrate mari care oferă transparenţă şi senzaţia de întrepătrundere a spaţiului interior al casei cu cel exterior natural au dus la această comparaţie, respectiv impresia de flotare (plutire) datorită butucilor de lemn folosiţi ca fundaţie ce lasă spaţiu pe alocuri. Restricţii legate de teren nu există, atât timp cât există cale de acces către el pentru transportul materialelor, deoarece casa a fost concepută să se adapteze oricărui climat sau zonă (foarte caldă sau foarte rece).

Nu sunt criterii speciale de luat în considerare, decizia de a construi o casă Soleta urmează aceiaşi paşi ca pentru o casă clasică.

Soleta în viitor?

Înainte de toate ne dorim informarea şi educarea treptată a pieţei în a alege o casă cu stil de viaţă sănătos şi responsabil faţă de familie şi mediu. Să transformăm casa ecologică într-o opţiune firească pe termen lung. În viitor sperăm să construim cât mai multe case în România şi peste hotare. Suntem mândri să ducem în afara ţării un brand românesc pur care oferă un produs de calitate premium competitiv pe piaţa de nişă.

Prototipul despre care vă vorbeam anterior poate fi vizitat în București, pe Bd. Alexandru Nasta nr.1, după solicitarea unei întȃlniri. Mai multe detalii pentru vizionarea acestuia precum și alte detalii tehnice sau prețuri ale fiecarui proiect în parte puteți obține de pe website-ul oficial – www.soleta.ro. Următoarele imagini virtuale vă vor oferi o idee despre proiectele disponibile. Mai multe fotografii vor putea fi vizualizate pe website-ul Soleta, după finalizarea construcțiilor.

Andrada

The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

3 Comments

  1. Pingback: Soleta - the house that brings a new lifestyle - Lively Romania

  2. Pingback: Rezoluțiile și proiectele noi pentru anul 2018 - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.