Hram modern acolo unde se agață harta-n cui

comment 0
FABRICAT ÎN ROMȂNIA, OAMENI

Hram modern acolo unde se agață harta-n cui

Sau Zilele Nordului în cel mai nordic oraș din România, la circa 48 de grade și 18 minute latitudine nordică. 🙂

La cotitura României cu Republica Moldova și cu Ucraina, „consătenii” celor trei patrii sunt invitați să se adune la prima ediție a Zilelor Nordului în perioada 8-10 August 2014. Pentru mâncare, băutură, muzică, cultură și voie bună. Că așa-i la hram.

Acum, hai să vă povestesc mai multe! Voia bună va fi completată de multe evenimente artistice, expoziții, trupe rock, serbări câmpenești și multe obiective turistice. Așa ca să vă întărât puțin, vă dau câteva exemple:

Expoziții foto precum „Bucovina mea” și „Biserici de lemn” (fotograf Ovi D. Pop) sau „Om hrănind lebedele” (fotograf Marcin Ryczek)

Teatru – „Zmeiada spațială 2.0” după Mircea Cărtărescu sau lansare de carte – „Poeți botoșăneni de azi” ( Victor Teișanu).

Concerte rock – Vița de vie, Paralela 47, The Brad Pitts, Outstorm, Mevv…

Ateliere de peisagistică, pictură, inițiere în fotografie sau cinematografie și multe obiective turisticemuzee și case memoriale, că doar în județul Botoșani s-au născut atâtea personalități: Eminescu, Enescu, Iorga, Pillat, Luchian, Porumbescu, Dănăilă și nu numai. Dar pe lângă casele memoriale sunt și atâtea frumuseți naturale , mănăstiri seculare și atâtea locuri încărcate de istorie : Lunca Prutului, vulcanii noroioși de la Copălău, rezervația floristică de la Bucecea, stejarii seculari de la Cordăreni și multe altele.

Pe lângă toate acestea, cu doar 50 de lei românești pe zi mănânci trei mese în restaurantele din oraș sau la corturile de la festival! Unde mai pomenești așa ceva ?

Transport? Hmm, tren nu prea este, dar  „Ia-mă, nene! ” poate fi întotdeauna o opțiune avantajoasă ! 🙂 Alte opțiuni ar fi: mașina personală, bicicleta împrumutată sau autocarele directe din Botoșani, Iași, Suceava, București sau Bistrița.

Cazare? Zilele nordului deja au umplut câteva pensiuni din Darabani, așa că noi vă sfătuim să vă înregistrați pe site-ul oficial iar organizatorii vă vor oferi tot sprijinul în a vă găsi un acoperiș deasupra capului, fie el într-o pensiune, camping în casele unor gazde ca la Moldova.

Pentru a vă înregistra, dar și pentru a vizualiza programul și ultimele noutăți, puteți accesa www.zilelenordului.ro.

Asociația Nord vrea să reinvie locurile de mult uitate și să facă un festival cum nu crede nimeni că s-ar face! Prin puțintică cultură, turism și un strop de promovare cu care îi ajutăm și noi. Că doar suntem moldovence!

Andrada

* imagine preluată de pe www.facebook.com/zilelenordului

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.