Sugestii de cadouri pentru copii

comment 0
FABRICAT ÎN ROMȂNIA, GȂNDURI

Sugestii de cadouri pentru copii

Se apropie cu paşi repezi 1 iunie, ziua copiilor, una din zilele mele preferate dintotdeauna. Vă întrebați de ce ? Pentru că de când sunt mică asociez această zi cu un moment de bucurie sinceră alături de familie. Întotdeauna am fost răsfățată în această zi cu o atenție sau un cadou frumos : o ieşire la o înghețată sau o prăjitură bună de tot, o jucărie frumoas, o hăinuță care îmi plăcea mult, role, etc. În fiecare an pe întâi iunie, copil fiind, aveam ocazia să zâmbesc.

Aşadar, dacă aveți copii, nepoței, finuți frumoşi, nu uitați de ei cu ocazia acestei zile şi faceți-le o surpriză bună !

Dacă nu aveți idei, mai jos aveți câteva sugestii şi surse de inspirație :

– Pentru copiii care sunt pasionați de lectură, un semn de carte unic ar putea fi o idee bună, mai ales că astfel ați putea ajuta şi alți copii din țară şi a contribui la dotarea diferitelor biblioteci.

Pentru a achiziționa semnele de carte şi a afla mai multe despre proiectul „Zis şi făcut”: http://www.zissifacut.eu/ sau pagina Facebook „Cuvinte care schimbă lumea”.

Capture d’écran 2014-05-24 à 16.16.09

Capture d’écran 2014-05-24 à 16.19.43

– Pentru copiii pe care ați vrea să-i inițiați în lumea artei şi să le faceți cunoscute de mititei operele artiştilor români, vă puteți uita pe site-ul Minitremu, o asociaţie non-profit al cărei scop este de „a aduce arta şînţelegerea artei la o dimensiune tangibilă şi accesibilă copiilor”. 

Capture d’écran 2014-05-24 à 16.28.21

Capture d’écran 2014-05-24 à 16.28.36

– În sfârsit, opțiunea numărul 3, dar nu cea din urmă, este să alegeți o jucărie care să dezvolte capacitățile motorii sau intelectuale ale gândăcelului vostru sau – de ce nu ? – să îi cumpărați o piesă de mobilier durabil pe care să o aprecieze : poate fi o măsuță, un birou, o etajeră pentru a îşi aşeza jucăriile, o bicicletă, un scăunel, un pătuț, un joc de „X şi 0”, etc.

Pentru mai mai multe informații, vizitați site-ul Marvelous Store şi, dacă doriți să o cunoaşteți mai bine pe gestionara acestei activități, puteți citi interviul pe care Andra Ojog ni l-a acordat cu câteva luni în urmă – click aici.

De asemenea, mȃine şi poimâine (31 mai – 1 iunie) puteți testa cȃteva jucării la Hanul lui Manuc (Strada Franceză 62-64, București) ȋntre orele 12:00 si 21:00.

Capture d’écran 2014-05-24 à 16.47.23Capture d’écran 2014-05-24 à 16.42.16

Capture d’écran 2014-05-24 à 16.42.25Spor la cumpărături şi la făcut copiii bucuroşi !

Andreea

Lasă un răspuns