oportunitati, posibil, imposibil, decizie

Despre importanța relativă a rezoluțiilor pentru noul an

comment 0
GȂNDURI

Despre importanța relativă a rezoluțiilor pentru noul an

Gata. 2013 s-a încheiat, am tras linia, bilanțul e făcut şi surprinzător nu e atât de negativ pe cât credeam : călătorii peste mări şi țări am făcut, am revăzut prieteni dragi, am cunoscut oameni noi, frumoşi, am fost şi veselă, şi tristă, am avut şi veşti bune şi mai puțin bune, o pisicuță drăgălaşă şi-a găsit un locuşor în inima mea, poze multe şi amintiri de neuitat sunt, mâncăruri bune, proiecte frumoase au fost realizate… În mare a fost un an mai mult bun decât rău. Si asta e bine. Mă pot mândri cu una alta şi cutia cu suveniruri nu e goală.

2013

Dar acum aş zice eu că începe partea mai dificilă : viața în noul an.

directie, oportunitati

Oare ce ne rezervă 2014 ? Ce surprize ne aşteaptă pe la colțuri ? Cum ne vom bucura de cele aproape 12 luni ce se aştern în fața noastră ? Va fi anul acesta pe măsura aşteptărilor noastre ? Va fi oare măcar la fel de bun ca cel ce a trecut ? Ce greutăți vom înfrunta ? Ce bucurii ne vor încălzi inima şi aduce zâmbetul pe buze ? De ce oportunități va trebui să profităm ? Vom şti oare să alegem ce e cel mai bine pentru noi ? Ce decizii importante vom lua ?

Mărturisesc că îmi place mult să fac bilanțul anului care se termină pentru ca să pot rememora evenimentele importante, să identific momentele în care a trebut să iau decizii care mi-au influențat mai mult sau mai puțin viața şi să mă întreb dacă am făcut alegerile potrivite şi dacă nu ar fi fost posibil să dau un alt curs vieții. Nu fac asta din nemulțumire sau din tristețe, ci fiindcă îmi place să fiu conştientă de ceea ce am trăit, de ceea ce am realizat în trecut, de ceea ce aş fi putut face altfel. Îmi place să îmi dau seama care sunt motivele şi sursele de bucurie, să văd ce aspecte pot fi ameliorate şi dezvoltate atât pe plan personal cât şi profesional. Fac acest lucru pentru că îmi place să văd de ce ocazii am profitat, pe lângă ce oportunități am trecut, dar şi pentru că vreau să înțeleg şi să conştientizez pe deplin anumite decizii luate. Pentru a mă cunoaşte mai bine, analizez evenimentele din anul precedent. Asta îmi permite să vizualizez oarecum şi să anticipez anumite acțiuni din viitorul apropiat.

Notabene : anticipez, nu planific 🙂 . Nu îmi place să fac o lista cu rezoluții pentru noul an, să monitorizez totul pe parcurs… Am impresia că pot trece cu vederea alte lucruri mărunte, dar care mă pot face fericită. Plus că adevăratele rezoluții şi obiective mărețe nu au neapărat un deadline scurt, după părerea mea. Acestea se fixează la un moment în viață pentru o perioada medie de câțiva ani. Mi se pare foarte greu să prevăd exact ce voi face într-un an fix, nu mai mult. Poate nu voi reuşi să obțin exact înainte de revelion promovarea mult dorită, poate nu voi fi capabilă să călătoresc atât de mult pe cât mi-aş dori… Şi, în acest caz, comparând lista bilanțului şi cea a rezoluțiilor, voi fi dezamăgită, deşi voi fi făcut o mulțime de alte lucruri grozave pe lângă, dar la care nu mă gândisem înainte şi pe care nu le notasem pe listă, deşi ar fi meritat.

Cu siguranță, acest sistem al rezoluțiilor pe un an e util pentru persoanele cu obiceiuri vicioase mai vechi şi le ajută să se motiveze să se lase de fumat sau de mâncat chipsuri la miezul nopții… Dar, în general, ceea ce îmi place mie în viață e tocmai faptul de a fixa câteva țeluri pe termen mediu şi de a profita apoi din plin de prezent. Astfel putem fi siguri că ştim în ce direcție ne orientăm, ştim în mare ce vrem să devenim, dar ne permitem şi unele abateri de la drumul principal, ne autorizăm să facem câteva ocolişuri, să avem parte de neprevăzut şi de surprize, să trăim intens fără a acumula prea multe regrete sau frustrări.

Îmi place să gândesc că totul e posibil atâta vreme cât crezi în visul tău şi lupți pentru el… Dar şi viața lui Superman era plină de surprize, aşa că hai să profităm din plin de ea fără a ne forța însă să facem lucruri pentru care nu suntem neapărat pregătiți sau care mai pot aştepta !

Andreea

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.