Ce puteam să fi studiat în liceu

comment 0
GȂNDURI

Ce puteam să fi studiat în liceu

Mulţi se plâng de calitatea sistemul educaţional, blamările începând  de la grădiniţă şi incluzând mai toate instituţiile de învăţământ. Într-adevăr, multe sunt lipsurile acestui sistem. Cred totuşi că unul dintre cele mai mari este incapacitatea de adaptare la nevoile societăţii. Graniţele sunt libere, ne permitem să aruncăm câte o privire peste gardurile vecine, dar se pare că nimic nu ne face cu ochiul din acest punct de vedere. Nu contează cât au investit alţii in cercetare, ce au descoperit şi cum am putea beneficia şi noi de pe urma decoperirilor.

Nu vreau să fac oda niciunui sistem din afară în mod particular, dar ştiu clar că sunt materii pe care mi-aş fi dorit şi eu să le fi studiat, care cu siguranţă mi-ar fi fost mult mai folositoare decât unele pe care am reuşit să le cunosc (şi să le şi uit la scurt timp după). Din dorinţa de a crea ʻcultură generalăʼ la noi s-a mizat (şi se mizează încă) pe numărul vast, mai mult decât pe inovare. Cu toate acestea, exagerând puţin, cred că am prins mai multe reforme decât ani de şcoală.

Mai jos e o scurtă lista cu nişte subiecte  pe care mi-ar fi plăcut să le găsesc în oferta de studiu, chiar şi printre opţionale.  Şi cred că perioada cea mai bună ar fi fost liceul.

Public speaking

Deşi se subliniază mereu că a fi un bun orator este una dintre calităţile fără de care, uneori, succesul ne poate ocoli, ocaziile în care să exersezi această calitate sunt foarte puţine spre inexistente. Cum numai cei aleşi sunt numiţi maeştri de ceremonii pe la baluri şi alte evenimente, majoritatea nu apucă sa ajungă în faţa vreunei audienţe, decât, poate, la nuntă. Şi atunci cu urmări dramatice.

Sfaturi de carieră

Cu alte cuvinte: la ce te pricepi tu, ce îţi place să faci şi cum ai putea folosi asta în alegerile profesionale pe care le vei face. Sentimentul generalizat în liceu e că facultatea te va face suficient de înţelept încât să ştii sigur pe ce drum vrei să mergi, cum să mergi şi să ajungi la capăt învingător. Cum ajungi la facultate nu prea contează.

Arta comunicării

Cum ne pricepem să ne oferim părerea chiar şi atunci când nu ne este cerută, felul în care aceasta este comunicată poate schimba o situaţie. Moderaţia, diplomaţia, construirea persuasivă a unei comunicări sunt aspecte de care s-ar beneficia foarte mult şi în aspect personal, dacă tot şcoala se presupue că te modelează ca om.

Time management

Ziua are cam de când o ştim noi 24 de ore.  O mare parte va fi alocată nevoilor primare. Cum poate fi restul utilizat pentru a fi cât mai plăcut, pentru a evita întârzierele, pentru a fi, până la urmă, cât mai liber şi relaxat? Că tot se aud mereu plângeri cu privire la indisciplina elevilor, şi acesta ar fi un pas spre îmbunătăţirea situaţiei.

Noţiuni financiare esenţiale

Cum toate celelalte cursuri obligatorii ne aduc mai aproape de împlinirea materială, nu ar fi rău să ştii ce ai putea să faci cu uriaşile câştiguri obţinute, în afară de a le ascunde sub saltea pentru vremuri grele. A învăţa ce înseamnă banul nu se rezumă doar la: când vei munci tu pentru el, vei vedea cum e şi îl vei aprecia. Pe de altă parte, cum s-ar mai face credite pentru maşina mai scumpă decât casa cu o cameră în care locuieşti cu toate rudele tale?

Noţiuni politice esenţiale

Îmi amintesc şi acum emoţiile pe care le-am avut când am pus prima ştampilă pe un buletin de vot şi ştiu multe persoane al caror entuziasm a fost la fel de evident. Da, priceperea la politică este parte a ADN-ului românesc, şi totuşi la întrebarea: cine este preşedintele ţării, nu chiar toţi ar răspunde corect. Iar orele de educaţie civică din clasa a cincea sunt la fel de utile ca un curs despre cele mai renumite echipe de fotbal din anii ’70. Funcţionarea statului şi legile sunt influenţate şi de alegerile tale, dacă ştii să le faci (sau: ce pot face eu cu toată democraţia asta).

Internet şi oportunităţi

Nu eşti un geniu IT, nici nu te pregăteşti intens să devii un foarte temut hacker, timpul petrecut pe internet poate fi, printre altele, constructiv. Poate vrei să îţi faci un blog, poate vrei să citeşti un blog din domeniul de interes, poate te gândeai să faci publică o fotografie cu tine într-o ipostază nu tocmai fericită şi de ce nu ar fi  o idee bună – câteva posibile subiecte de discuţie.

Lista e sigur mult mai lungă. Durata de studiu e redusă în comparaţie cu materiile tradiţionale, costurile introducerii unora dintre ‘disciplinele’ de mai sus este redus, iar parţial ar putea fi suportat şi de comunitate. Soluţii se găsesc, iar beneficiile ar fi pe termen lung. Dar…de ce să schimbi ceva ce merge atât de bine?

                                                                                                                                                                 Anamaria

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

0 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.